De anul viitor, examinarea practică pentru obținerea permiselor de conducere pentru candidații din județul Suceava se va desfășura numai în municipiul reședință.
Într-o conferință de presă, azi, prefectul Mirela Adomnicăi a declarat că „în prezent examinarea auto se desfășoară și la Vatra Dornei, Câmpulung, Rădăuți și Fălticeni, dar ne confruntăm cu o criză de personal, 5 examinatori s-au pensionat la data de 1 septembrie”.
Ea a spus că timpul pierdut pe drum de examinatori, spre Vatra Dornei și retur de exemplu, va fi folosit mult mai bine în municipiul Suceava.
“În medie, examinarea pentru categoria B durează 25 minute, pentru categoriile C, CE și D în jur de 45 minute.
Un examinator, la Suceava, poate examina 16 candidați pe zi, la Vatra Dornei numărul candidaților se înjumătățește” a spus ea.
În municipiul Suceava sunt 13 examinatori auto.
Întrebată în legătură cu eficiența unei astfel de măsuri, Adomnicăi a răspuns că “m-am consultat cu specialiștii, este o problemă a noastră internă, vom găsi cele mai optime variante ca și programare, ca și trasee, astfel încât să nu fie afectat traficul care și așa este îngreunat pe raza municipiului reședință.
În general, cetățenii din județul Suceava nu vor avea de suferit, iar cei din județ vor fi mai câștigați”.
În trimestrul trei al acestui an, rata de succes la examinările auto în județul Suceava a fost de 37,8 %.
DAN PASCARU
Doamna prefect s-a consultat, da, dar e problema ei internă! O nouă măsură în disprețul cetățeanului, un alt serviciu centralizat. Tarife mai mari, evident, cursantul va plăti mai mult pentru a se deplasa pînă la Suceava și pentru a se școli la “capitală”. Că să nu mai vorbim despre “comisionul de succes”. Unul e la Fălticeni sau la Humor, altul va fi la Suceava, nu-i așa?
,,Cele mai optime” este pleonasm!