Noaptea trecută, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Nicolae Bălcescu autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani din Bosanci și în care se afla un alt bărbat de 29 de ani din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Deoarece au refuzat să se legitimeze şi au început să devină agresivi, cei doi bărbați au fost imobilizați și conduși la sediul de poliţie.
S-a întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA