Orice preocupări care survin în viață ca să te sustragă de la ideea de meditație, de creație, trebuie învinse - Ziarul de pe Net - Pentru suceveni
Incarcare...
Esti aici:    >  Interviurile ZdpN  >  Articolul curent

Orice preocupări care survin în viață ca să te sustragă de la ideea de meditație, de creație, trebuie învinse

De    •   Publicat acum 2 luni, 26 februarie 2017   •   1 comentariu

 

* interviu realizat cu sculptorul Ion Irimescu, la venerabila vârstă de 98 ani

 

 

SERGIU JIPA   După o activitate culturală prolifică, v-ați retras la Fălticeni. Descrieți-ne traseul parcurs până la părăsirea atelierului din București.

 

ION IRIMESCU   Eu mi-am desfășurat toată activitatea creatoare în atmosfera centrului țării, al problemelor care mi-au fost contemporane. Aspectele din tinerețea mea, perioada de entuziasm, încercările mai revoluționare, posibilitățile de a mă desprinde și de a învinge toate greutățile ce mi s-au ivit în cale. Gândește-te că încă de copil am fost lovit de un moment critic, atunci când mi-a explodat un focus de grenadă în mână și mi-a stricat mâna stângă. Un lucru foarte trist pentru mine pentru că, încă de copil, vroiam să fiu sculptor.
În sculptură ai nevoie de mâini sănătoase și bine că nu a fost mâna dreaptă. Lucrul acesta nu m-a demobilizat. Nenorocirea s-a întâmplat când eram copil. Mă jucam și, cum era război, iar armamentul rusesc era răspândit în toate colțurile străzilor, am găsit un focos pe care am încercat să îl demontez. Sigur, a fost un moment critic pe care am căutat să îl depășesc printr-o permanentă dragoste de meserie, grefată de entuziasmul tinereții de care dispuneam. Dorința de a depăși toate greutățile care mi se anunțau în cale și, pe care dacă le-aș privi acum, aș trage concluzia că nu pot fi depășite. Când ești tânăr, entuziasmul este mai activ și orice lucru mai greu poți să îl depășești. Apoi a început al doilea eveniment trist din viața mea: am participat la război cu toată infirmitatea mea de la mâna stângă. În fine, nu eram luptător, dar eram încadrat în Corpul IV de Armată, care conducea luptele contra nemților. Acolo, la Biroul de cartografie, unde se făceau hărțile pentru viitoarele acțiuni terestre, stăteam la dispoziția gradelor superioare.

Am fost fruntaș și am încercat să rămân fruntaș până la sfârșitul vieții. Sigur că a trebuit să lupt cu greutățile, așa este viața. Ca scriitor mai stai cu un condei și niște foi de hârtie și poți să-ți aduni gândurile, să creezi, dar în sculptură greutățile sunt de alt ordin. Trebuie să te lupți cu material dur, în piatră, în lemn, în pământ și metale. Am înfruntat toate greutățile vieții și am reușit să-mi realizez visul meu, de a deveni sculptor. Mi-am închinat toată activitatea, chiar și pe front, la Cotul Donului, purtam caietul în care notam impresiile și încercam să întruchipez primele mele lucrări de compoziție cu diferite aspecte, fie din aspectul frontului, fie din propria mea imaginație. În timpul concediilor, veneam de pe front, lucram și îmi ieșea câte o lucrare, două. În lipsa mea soția le trimitea la expoziții. Eram prezent cu alte cuvinte în activitatea artistică a colectivității noastre în domeniul sculpturii.

După război, am fost profesor câțiva ani și, datorită creației mele și impunerii mele în planul creator, am fost numit profesor de sculptură la Iași, până când centrul s-a desființat din greșeală politică, cred.

Iașiul era primul oraș de cultură al țării, chiar înaintea Bucureștiului. Se alipise Transilvania la trupul țării iar Clujul era un centru artistic important și au socotit că sunt prea multe trei școli de Belle Arte și uite așa, a căzut păcatul pe Iași. Am fost profesor la Cluj după care m-am transferat la București unde am rămas până la pensie. Mi-am continuat activitatea și un singur lucru mi-a fost clar : orice preocupări care survin în viață ca să te sustragă de la ideea de meditație, de creație, trebuie învinse.

În pictură mai iese pictorul cu șevaletul pe câmp și poate face un peisaj foarte foarte frumos, un buchet de flori sau o natură moartă la o simplă masă de lucru. În sculptură îți trebuie un spațiu special și unelte speciale. Încet-încet mi le-am procurat și, în întreaga activitate, am primit premii după premii și succese după succese. Am căutat să evit comenzile. Cei care îți ofereau comenzi, îți impuneau anumite restricții. Pe mine mă interesa toată libertatea, să-mi dictez propriile mele idei.

 

 

SERGIU JIPA   Ați ajuns la venerabila vârstă de 98 de ani. Vă mai interesează actul creației?

 

ION IRIMESCU  Îți arăt un desen la care lucrez și în care elaborez o anumită idée. A lucra sculptură este foarte greu –  implică pământ, apă, gips și piatră. Mă rezum numai la partea asta, de desen. Cele trei aspecte ale artei plastice sunt pictura, sculptura și grafica. Am părăsit sculptura impus fiind de necesități  – îmi trebuie unelte și toate condițiile. Am rămas la această ramură, care este de bază –  desenul este baza sculpturii și a picturii.

 

 

 

SERGIU JIPA  Un gest de generozitate este instituirea unei burse destinată studenților talentați, dar cu probleme materiale. Încercați astfel să ajutați noua generație, să se concentreze mai mult asupra creației sau este ștafeta pe care încercați să o predați mai departe?

 

ION IRIMESCU   Ștafeta pe care am predat-o mai departe tineretului a fost de ordin practic al meseriei, de ordinul menținerii artei la parametrii cei mai înalți, la cota cea mai înaltă de producere, asta în semnul calității. De a înțelege toate secretele. În activitatea și calitatea mea de profesor care a durat atâția ani de zile la Academie, cu elevii de liceu și studenții care se specializează în sculptură și am avut o deosebită satisfacție. De sub mâna mea au ieșit o mulțime de tineri sculptori care, pe urmă, s-au afirmat în sculptura noastră cum ar fi Bârleanu (Iftimie Bârleanu, originar din Măzănăești, jud. Suceava), Sinescu (Constantin Sinescu, originar din Iași) , Florea (Vladimir Florea, originar din Corlata, jud. Suceava), Condurache (Vasile Condurache), elevi de-ai mei care s-au afirmat pe tărâmul artei plastice.

 

 

SERGIU JIPA  Dintre tinerii sculptori, cine păstrează tradiția românească ?

 

ION IRIMESCU  Cred că Bârleanu a fost cel mai indicat să păstreze tradiția. Activitatea și strădaniile cele mai permanente și mai grele au fost atunci când eram profesor la Cluj unde jumătate dintre studenții mei erau maghiari, cu care trebuia să lucrezi altfel, ca să nu fie orgoliul lor știrbit și totuși să înțeleagă rosturile artei românești.

 

SERGIU JIPA

 

(Interviu realizat în luna octombrie 2001 și publicat în cotidianul “Monitorul de Suceava) 

Sursa foto: Radio Top

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 luni, 26 februarie 2017
  • de:
  • Ultima modificare: februarie 26, 2017 @ 2:56 pm
  • Sub: Interviurile ZdpN, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: , , ,

1 comentariu

  1. Mihai spune:

    Felicitari Domnule Jipa pentru acest articol! E bine sa ne amintiti aceste frumoase cuvinte ale Maestrului Irimescu! Va tin pumnii pentru tot ce scrieti si nu ezitati sa mai gasiti si alti artisti din zona noastra ce merita amintiti si promovati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imagine cod de securitate

*

Please copy the string ELd1Ov to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com