Rectorul USV Popa: “Cadrele didactice care ar putea să meargă să predea în Ucraina nu pot să o facă doar din patriotism” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Rectorul USV Popa: “Cadrele didactice care ar putea să meargă să predea în Ucraina nu pot să o facă doar din patriotism”

De    •   Publicat acum 2 ani, 3 februarie 2017   •   Fara comentarii

                                                                                          

Astăzi, în deschiderea proiectului  România Centenară,   organizat de Guvern în mai multe centre universitare, Valentin Popa rectorul Universității  Ștefan cel Mare  s-a pronunțat pentru intensificarea legăturilor educaționale cu românii din Ucraina.

El a reamintit că în Bucovina de Nord trăiesc 200.000 de români și că în Ucraina  “încă funcționează”  90 de școli și 5 licee cu predare în limba română.

“Linii de predare în limba română în Ucraina nu există, cu excepția unui program de studiu al limbii române, cu 20 de absolvenți pe an, la Universitatea YURI FEDKOVICI din Cernăuți.

Statul român ar trebui să aibă mult mai multă grijă, dar nu reușește să finalizeze un memorandum de înțelegere pe domeniul învățământului între România și Ucraina.

Ne-am dori cu toții să avem linii de predare în limba română pentru mult mai multe programe de studiu, așa cum și România oferă etnicilor maghiari.

Nu putem să credem că lucrul acesta se va întâmpla rapid…”  a precizat Popa.

Concluzionând, rectorul USV a menționat :  “Pentru a finaliza astfel de proiecte avem nevoie de sprijinul puternic al Guvernului și Președinției României.

Cadrele didactice care ar putea să meargă să predea în Ucraina nu pot să o facă doar din patriotism, trebuie să asigurăm și un suport financiar și logistic”.

La ședința de la USV au mai luat parte președintele CJ Gheorghe Flutur, primarul Sucevei Ion Lungu, reprezentanții Guvernului Dan Țălnaru și Dorin Stănescu, șeful Muzeului Bucovinei Emil Ursu, al Direcției pentru Cultură Aurel Buzincu, al Inspectoratului Școlar Gheorghe Lazăr, cadre didactice universitare.

 

DAN PASCARU

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 ani, 3 februarie 2017
  • de:
  • Ultima modificare: februarie 3, 2017 @ 3:07 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string ipaobN to the field below: