Flutur și Lungu vor investiții majore și celebrarea Zilei Bucovinei la centenarul Marii Uniri. Reprezentanții Guvernului, doar act de prezență - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Flutur și Lungu vor investiții majore și celebrarea Zilei Bucovinei la centenarul Marii Uniri. Reprezentanții Guvernului, doar act de prezență

De    •   Publicat acum 2 ani, 3 februarie 2017   •   Fara comentarii

                                                                                                                          

Trimișii Guvernului la proiectul  România Centenară  derulat azi la Suceava, Dan Țălnaru și Dorin Stănescu  (foto primii din dreapta), au fost  aerieni  în ceea ce privește răspunsurile la solicitările de sprijin venite din partea autorităților locale.

Totuși, acest lucru este de înțeles, având în vedere că fostul șef al Departamentului Centenar, fălticeneanul Daniel Șandru și-a dat demisia în urmă cu 2 zile, iar înlocuitorii au ajuns prea repede  în prima linie.

CITEȘTE

http://www.ziaruldepenet.ro/2017/02/01/daniel-sandru-si-a-anuntat-demisia-din-guvernul-rusinii-mesaj-pentru-grindeanu-ati-transformat-serviciul-public-intr-un-serviciu-dedicat-intereselor-personale-ale-unor-politicieni-cu-probleme/

În plus, președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur și primarul municipiului Suceava Ion Lungu ( ambii PNL ) și-au expus pe larg programele de investiții  “în cinstea marii uniri”,  pe care le-au tot dezbătut și în campaniile electorale de anul trecut.

 Ei au amintit, de-a valma, expoziții, simpozioane, filme documentare despre Unire, un monument al Unirii, sala Unirii în curtea interioară a Palatului Administrativ, gara Ițcani, vama Siret, cazinoul Vatra Dornei, 4 noi puncte de frontieră, refacerea bisericilor de lemn, rețeaua de gestionare a deșeurilor, rețelele apă / canalizare, cadastrarea teritoriului, pod peste râul Suceava, sala polivalentă, parcul Șipote, Curtea Domnească, ruta ocolitoare Ipotești – Salcea și modernizarea stadinului Areni.

Lungu a spus că  “sloganul municipalității este  100 de ani – 100 de proiecte – 100 de milioane de euro,  e o variantă optimistă”.

Flutur a mai avut un of, sărbătorirea Zilei Bucovinei ( 28 noiembrie ) înaintea Zilei Naționale :   “Insistăm pe acest lucru foarte mult, o acțiune importantă trebuie să fie pe 28 noiembrie la Suceava.

În felul ăsta trebuie să pornim la drum, avem ce spune, trebuie să ne susținem această cauză.

Nici la meteo nu se mai vorbește de vremea din Bucovina, dar din Crișana, Banat se vorbește…”

Ambii au acceptat că anvergura proiectelor este uriașă și că va mai trece mult timp până când vor deveni realitate – Flutur :  “Sunt proiecte curajoase, unele se vor rezolva, altele vom vedea ce fonduri sunt…” /  Lungu :  “Acest program are nevoie de sprijin guvernamental, deocamdată nu e conturat nimic”.

Reprezentanții Guvernului PSD, Dan Țălnaru și Dorin Stănescu, au avut declarații anemice la solicitările sucevenilor, de genul  “Sunt bucuros de văd aici oameni de ispravă, cu o gândire coerentă, sunteți un exemplu”,  “Toate punctele de vedere din țară vor fi expuse la un forum al Centenarului, în martie sau aprilie”  și “Mesajul dvs. va fi transmis Guvernului și vom vedea în continuare ce se va decide, dar nu știm dacă sunt prinși bani la buget”.

 

 

DAN PASCARU

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 ani, 3 februarie 2017
  • de:
  • Ultima modificare: februarie 3, 2017 @ 4:31 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string AXtNcg to the field below: