PSD Suceava ar fi vrut o sumă mai mare la rectificarea bugetară - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

PSD Suceava ar fi vrut o sumă mai mare la rectificarea bugetară

De    •   Publicat acum 3 ani, 20 august 2016   •   Fara comentarii

 

PSD sedinta Milisauti 2 18.08.16

 

Primarii social-democrați prezenți la ședința de vineri, 18 august a.c., a Biroului Permanent Județean, desfășurată la Milișăuți, i-au însărcinat pe consilierii județeni să transmită conducerii CJ faptul că “în loc să se preocupe de organizarea festivalurilor și sărbătorilor locale (apanaj exclusiv al autorităților administrative locale), uitând că între primării și Consiliul Județean nu există relații de subordonare, ar fi fost preferabil să-și consume energia în gestionarea mult clamatei relații cu guvernul tehnocrat, astfel încât  județul Suceava să nu fi ajuns în situația de a primi o sumă derizorie la rectificarea bugetară.”

Potrivit unui comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru RĂDULESCU, județul Suceava a primit la rectificarea bugetară doar 0,42% din suma alocată la nivel național, și anume 2,44 milioane lei, situându-se pe locul 38 la nivelul țării, în comparație cu 2015, când s-au alocat peste 177 milioane lei.

Primarii au mai solicitat ca Instituția Prefectului și Consiliul Județean să se preocupe în mod real de problemele agricultorilor suceveni, dat fiind că județul Suceava a fost considerat calamitat doar în raport cu fenomenul de grindină, nu și în raport cu fenomenul de secetă care se manifestă în estul și sudul județului. Din acest motiv fermierii suceveni afectați de secetă nu pot fi despăgubiți precum colegii lor aflați la doar câțiva kilometri distanță, în județul Neamț.

DANIEL BOGHIȚĂ

Ziarul de pe Net

    Print       Email
  • Publicat: acum 3 ani, 20 august 2016
  • de:
  • Ultima modificare: august 20, 2016 @ 11:22 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string sFSz4G to the field below: