PSD se pregateste de alegeri : nu mai poate de grija minerilor si agricultorilor - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

PSD se pregateste de alegeri : nu mai poate de grija minerilor si agricultorilor

De    •   Publicat acum 3 ani, 30 iulie 2016   •   Fara comentarii

sedinta PSD Vatra Dornei 29.07.16

 

Vineri, 29.07.2016, la ora 15.00, a avut loc întâlnirea Biroului Permanent al Organizației Județene a PSD Suceava în localitatea Vatra Dornei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt Alexandru RĂDULESCU, președintele Organizației Județene PSD, Ioan Stan, și responsabilul de coordonarea activității organizațiilor locale PSD din această zonă, Gheorghe Apetrei, au făcut în prima parte o analiză a rezultatelor înregistrate la alegerile locale, remarcându-se aspectele pozitive (câștigarea funcțiilor de primar, viceprimar și a majorității în consiliile locale în 6 din cele 12 localități din zonă), dar și aspectele negative (un procent de numai 38% obținut de lista PSD pentru Consiliul Județean, ponderea extrem de redusă a consilierilor locali PSD în unele localități).

De asemenea, au fost prezentate demersurile organizatorice realizate în ultima perioadă la nivelul fiecărei organizații locale PSD și s-au stabilit o serie de măsuri ce trebuie luate în scopul stabilit și asumat de toți primarii și președinții de organizații locale prezenți, cel de a câștiga alegerile parlamentare din 2016.

“Discuțiile au continuat cu prezentarea problemelor reale cu care se confruntă comunitățile locale, probleme pe care Organizația Județeană PSD le-a adus la cunoștință de mai multe ori, în ultima lună, Consiliului Județean și Prefecturii Județului Suceava, cu rugămintea de a le introduce cu prioritate pe agenda de lucru,  dar și de a face toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestora pe lângă partenerii lor din guvernul tehnocrat.

Astfel, Organizația Județeană PSD reiterează abordarea cu celeritate a problemei angajaților Minei de uraniu Crucea, menționând faptul că măsurile luate până acum de acest guvern au fost extrem de superficiale; mai mult, într-o manieră ce se remarcă a fi potrivnică intereselor naționale, acest guvern a decis achiziționarea de pe piața externă a minereului de uraniu, deși există încă pe stoc minereu de uraniu tratat ce provine de la mina Crucea și care prin vânzare ar contribui la menținerea locurilor de muncă în această unitate.

De asemenea, Organizația Județeană PSD solicită guvernului tehnocrat acordarea în cel mai scurt timp a subvențiilor pentru agricultori, fapt promis în mod demagogic  și încă neîmplinit, în ciuda tuturor asigurărilor date de ministrul agriculturii și președintele Consiliului Județean,  în urma întâlnirii ce a avut loc la începutul acestei luni la Suceava. Întârzierea cu peste jumătate de an a acordării acestor subvenții îi pune într-o situație foarte dificilă pe producătorii agricoli locali, un alt fapt ce contravine interesului național. Solicităm conducerii Consiliului Județean  și Prefecturii Suceava să insiste pe lângă partenerii lor din guvernul tehnocrat pentru a se lua toate măsurile asfel încât  subvențiile pentru acest an să se acorde la timp, pentru a sprijini în mod real agricultorii români, așa cum guvernul condus de Victor Ponta a reușit să facă în fiecare an”, se precizează în comunicatul transmis în această dimineață.

În final, social-democrații îi transmit lui Gheorghe FLUTUR faptul că parlamentarii PSD vor sprijini Consiliul Județean și Prefectura Suceava în demersurile ce se impun fi întreprinse pe lângă guvernul României   în scopul rezolvării problemelor reale cu care se confruntă județul Suceava.

 

DANIEL BOGHIȚĂ

Ziarul de pe Net

    Print       Email
  • Publicat: acum 3 ani, 30 iulie 2016
  • de:
  • Ultima modificare: iulie 30, 2016 @ 10:14 am
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string mJkjqt to the field below: