Mirele și mireasa, accident rutier după ce au plecat de la nuntă

masina intrata in gard 16.07.16

În această dimineață, pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, cu modulul SMURD, sprijiniţi de 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă au intervenit în urma unui accident rutier, produs la Păltinoasa.

La sosirea echipajelor, a fost identificat un autoturism care a ieşit în afara carosabilului şi s-a oprit în gardul unei gospodării.

În maşină se aflau 5 persoane, toate conştiente, care se întorceau de la o nuntă, inclusiv mirele şi mireasa.

Aceasta din urmă, în vârstă de 22 de ani, a rămas încarcerată între fiarele autoturismului.

Pompierii militari au luat măsurile specifice de siguranţă – au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori.

Concomitent, au extras victima încarcerată şi au predat-o unui echipaj SAJ.

Mirele, în vârstă de 29 de ani, şi încă un tânăr de 18 ani au fost transportaţi la spital.

Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

 

SORIN NICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string UhN601 to the field below: