Dualism universal - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Dualism universal

De    •   Publicat acum 3 ani, 7 iulie 2016   •   Fara comentarii

 

Studiind iluziile din arta plastică, în mod special acel sector în care ele duc către o reperezentare antropomorfă prin deformarea sau oferirea unei percepţii alternative asupra realităţii, am ajuns să cred că dualismul, aşa cum căutam să definim acest tip de abordare plastică, să nu se manifeste doar în arta vizuală. Aşa că nu mică mi-a fost surpriza, adâncindu-mă în studiu, să constat că şi în muzică au existat asemenea temerari care să jongleze cu portativul astfel încât să creeze abordări de tip dualist. Aş reaminti aici partitura ce poate fi citită şi interpretată din ambele sensuri, „Table music for Two”, autor W.A. Mozart, dar exemplele pot continua.

Şi poate că nu mi-aş fi deturnat atenţia din domeniul artelor spre cel fizic sau metafizic dacă nu, în cadrul unei întruniri, un coleg nu ar fi asociat dualismul din arta duoscopică cu modelul fizic al fotonului, anume acela de corpuscul-undă. Poate că a fost o exprimare ironică sau poate nu, dar ideea mi-a înflorit în minte şi a devenit un imbold pentru ca să mă aplec să cercetez şi acest aspect. Nu mică mi-a fost mirarea să constat ca dualismul este omniprezent. Dacă eu înţelesesem până acum ca prin astfel de abordare plastică să creez o posibilitate de a provoca privitorul ca să vadă dincolo de aparenţe, încercând dezvoltarea unui antrenament în acest sens, gândindu-mă la a-i forma acestuia dorinţa de a fi mai atent şi să încerce a găsi adevăratele intenţii şi implicaţii din spatele unei imagini, cu aplicabilitate practică în universul mass-media, în cel al mesajelor ascunse de imaginea sclipitoare a unei reclame, am constatat că multe alte domenii folosesc deja această abordare dualistă, într-un mod cât se poate de firesc, fără a exista o intenţie vădită de a-l crea în mod artificial, aşa cum este ea evidentă în abordarea plastică. Şi poate că le-aş fi trecut şi eu cu vederea dacă nu le-aş fi găsit în cărţi publicate în urma unei expertize însemnate. Astfel, am descoperit şi identificat existenţa dualismului în domenii diverse precum fizică, chimie, astronomie, metafizică, religie, economie, chiar şi literatură.

Poate că înainte de a exemplifica, ar trebui să definesc într-un fel această noţiune, deşi ideea pe care s-a concentrat iniţial formarea acestui concept în arta plastică a fost efectul de iluzie (şi unii autori pledează în continuare pentru termenul de „iluzie”), iar mai potrivit ar fi fost termenul de „duoscopie” decât cel de „dualism”, avându-se în vedere doar aspectul vizual, însă, personal, cred că termenul de „dualism” este mult mai complet în a defini acest tip de abordare din simplul motiv că el nu este de natură divergentă cum ar „suna” noţiunea de „duoscopie” (derivat din „stereoscopie”), faţa de cea de convergenţă precum „sună” cel de „dualism”. Consider că acest din urmă termen însumează părţile, constituind un tot unitar. (Este similar cu noţiunea de disjuncţie şi/sau conjuncţie din matematică) Această abordare plastică presupune suprapunerea a două planuri. Privitorul poate înţelege separat cele două imagini – şi de aici pledoaria pentru termenul de duoscopie – dar ele nu pot exista unul fără altul (fiind lucrate separat ar fi pur şi simplu tablouri separate) şi de aici pledoaria pentru noţiunea de dualism. Până la urmă, oricare ar fi termenul ales în aceste abordări cu caracter iluzoriu, de percepţie diferită asupra realităţii din arta plastică, ele exprimă totuşi cel mai bine intenţia plastică a autorului. Însă ieşirea din acest spaţiu al artelor vizuale, icumbă o apropiere evidentă către termenul de „dualism” (cel de „duoscopie” fiind mult mai adecvat artelor vizuale, dar nu în mod exclusiv).

Şi dacă dualismul corpuscul-undă, aşa cum este definit fotonul în fizică, este un exemplu, (furnizat ocazional la acea întrunire), şi o provocare în a găsi similitudini cu abordarea plastică iluzorie, cred că tocmai acestă inseparabilitate a creării iluziei în funcţie de cele două planuri (cel al portretului şi cel al scenei), al nonexistenţei demersului artistic dacă nu ar exista cele două planuri unite sub aceeaşi lucrare, demonstraţia devine fară echivoc. Aşadar pictura dualistă reprezintă o îmbinare sub aceeaşi imagine a două planuri ce formează şi reprezintă un tot unitar, păstrând o relaţie biunivocă între ele. Separaerea celor două planuri duce la lucrări şi rezultate diferite şi, pe cale de consecinţă, la inexistenţa dualismului. Este ca şi cum ai separa corpusculul de undă, ceea ce ar duce la inexistenţa fotonului (sau a conceptului de foton).

Dar Fizica oferă şi alte exemple de dualism: electromagnetismul, materie-antimaterie. Însăşi construcţia universului este considerată a fi dualistă, ceea ce ţine de teoria universurilor enantiomorfe[1] (în oglindă), în care viitorul unuia este trecut pentru celălat şi reciproc, unul creat din materie şi celalălat din antimaterie şi care sunt inseparabile, precum feţele aceleiaşi foi (de hârtie). Iată, deci, o formă de dualism de dimensiuni interplanetare!

Yin-Yang Panda - Gabriel Todica

Yin-Yang Panda – Gabriel Todica

Şi dacă am aluneca spre metafizică, preluând această teorie a universurilor duble, un exemplu elocvent îl reprezintă viziunea lui Lao Tseu din Tao Te King (Cartea Căii şi a Virtuţii), ce descrie în acelaşi mod universul sau energia cosmică, adică sub formă dualistă fiind compus din entităţi diferite dar inseparabile, precum doi versanţi ai aceluiaşi munte (Yin şi Yang), asemenea celor doi poli ai aceluiaşi magnet, termeni ce presupun semnificaţii multiple, de existenţă simultană a contrariilor: material-imaterial, feminin-masculin, bine-rău etc. Cât de mult se aseamănă cu teoria universurilor gemene!… Şi se pare că un model identic este şi în Yoga Sutra. (De fapt, privind cronologic, cred că Tao Te King şi Yoga Sutra sunt sursele de inspiraţie pentru dezvoltarea teoriei universurilor enantiomorfe). Şi cred că exemplele din acest domeniu ar putea continua, dar nu-mi propun o inventariere strictă a acestora.

Ideea de dualism este prezentă şi în realitatea de zi cu zi, chiar în domeniul economic. Patrimoniul unei firme este divizat în două entităţi numite „Activ” şi „Pasiv”, fiind comparat cu cele două faţete ale aceeaşi medalii şi ale căror însumare valorică trebuie să fie identică, de unde rezultă şi modul de verificare a unei balanţe lunare sau al unui bilanţ economic anual. Modul de definire şi de lucru contabil cu patrimoniul firmei se aseamănă cu viziunea asupra Tao a maestrului Lao Tseu. Orice creştere în partea activă duce inevitabil la creşterea in aceeaşi măsură a pasivului (şi reciproc), aşa cum în Tao Te King se afirmă că o acţiune înspre partea Yin are ca efect o reacţie înspre partea Yang (şi reciproc), pledându-se astfel pentru echilibru.

O idee interesantă privind dualismul este observarea existenţei acestuia în limbajul uzual şi, pe cale de consecinţă, şi în literatură. Şi ce-i mai elocvent în acest sens decât mesajul ce te lasă în aşa-numita coadă de peşte. N-ar fi şi aceasta o formă de dualism? Ce-i expresia „coadă de peşte” decât o multiplă posibilitate de interpretare a unei concluzii (sau al unui deznodământ)? Ar putea fi mai mult decât dualism!… Există în literatură astfel de abordări, proză care urmăreşte în mod expres asemenea rezultate, dar şi poezia, fie pe partea de concluzie, fie în prozodie. Lirica modernă, fără rimă, dar mai ales fără punctuaţie propune cititorului multiple abordări. Aşa cum ne învaţă gramatica, punctuaţia poate deturna sensul şi înţelesul frazei. Oare aceasta nu-i o altă formă de dualism (exprimată literar)? Interpretarea unei fraze (sau unei poezii cu rimă albă) poate fi aşadar realizată în mai multe moduri în funcţie de existenţa sau non-existenţa unei virgule, ceea ce presupune folosirea unei pauze în vorbirea curentă. Dar chiar şi tonul şi accentul din voce poate schimba înţelesul unui text. Spre exemplu, ironia poate oferi un rezultat neaşteptat pentru o poezie al cărtui text poate fi căt se poate de serios. Eu consider aceasta tot o formă de menifestare a dualismului. Spre exemplu fraza „îi voi da ceea ce-i datorez” poate îmbrăca diverse semnificaţii, în funcţie de tonalitatea utilizată[2]. Acestea pot merge de la simpla afirmaţie până la negaţie, utilizând sau nu ironia. Acelaşi lucru se întâmplă dacă intervine şi gestica, limbajul non-verbal.

Beverly Dolittle

Beverly Dolittle

 

Dacă într-un limbaj în care suntem formaţi de mici, aşa cum este Limba Română (dar este valabil şi în alte limbi universale), deturnarea sensului frazei este posibilă doar prin gestică sau ironie, am avut surpriza să descoper că există limbaje care funcţionează eminamente pe palier dualist. Am aflat că limba indienilor Sioux[3] din S.U.A. are format bivalent: este de gen masculin şi de gen feminin. Iar în filmul „Dansând cu lupii” (regia Kevin Costner, 1990), ea a fost greşit utilizată deoarece actorii au folosit numai varianta feminină.

În orice caz, chiar dacă universalitatea dualismului nu este suficient de convingătoare pentru a pleda pentru atribuirea termenului acestui tip de abordare plastică, ea se manifestă oricum sub umbrela imaginilor iluzii optice. Iar acest domeniu (al iluziilor din artă) este acceptat sub umbrela curentului suprarealist. Aşadar, reprezentările cu caracter antropomorf şi/sau zoomorf, de percepţie diferită asupra realităţii, nu se plâng de o localizare firescă în evantaiul curentelor artistice, ele fiind asociate suprarealismului, dar, prin demersul propus, am încercat o particularizare a domeniului abordat, căutându-i o matrice de manifestare şi de definire care să-l identifice într-un mod unic. Dacă am fost destul de convingător sau nu, rămâne ca tu, cititorule (şi iubitorule de artă) să decizi, iar dacă-ţi vine mai uşor să-i spui dualism, atunci spune-o! Dar spune-o cu convingere!

 

GABRIEL TODICĂ

Ziarul de pe Net

 

[1] Mirahorian, Dan, „Comentariu la Misterul UMMO”, Editura Elit Comentator,  pag. 197

[2] Mirahorian, Dan, „Comentariu la Misterul UMMO”, Editura Elit Comentator,  pag. 207

[3] Într-un interviu televizat difuzat la 24 noiembrie 1995 de postul NBC, un reprezentant al indienilor Sioux din SUA a fost întrebat în legătură cu celebrul film “Dansând cu lupii” (cu Kevin Costner), iar acesta a reproşat că realizatorii filmului nu au consultat nici un etnolog pentru că este hilar să auzi replici rostite de actori în limba Sioux la genul feminin, nu la genul masculin precum vorbesc bărbaţii. (informaţie extrasă din Mirahorian, Dan, „Comentariu la Misterul UMMO”, Editura Elit Comentator,  pag. 148).

    Print       Email
  • Publicat: acum 3 ani, 7 iulie 2016
  • de:
  • Ultima modificare: iulie 7, 2016 @ 9:49 am
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string T8ihRw to the field below: