Întrucât pentru persoanele de vârsta a treia serviciile sociale existente nu acoperă nevoile reale ale acestora, Partidul Mișcarea Populară își propune înființarea în municipiul Suceava a unui cămin pentru persoane vârstnice.
Potrivit unui comunicat, beneficiarii acestui tip de serviciu vor fi “semenii noștri ajunși la vârste înaintate care nu își mai pot purta singuri de grijă, și-au pierdut rudele, prietenii și cunoștințele, dar, cel mai grav pentru ele, și-au pierdut autonomia personală și au devenit dependenți de alții pentru a putea supraviețui”.
MARIAN ANDRONACHE, candidatul PMP la funcția de primar al Sucevei, a declarat că „dorim să schimbăm mentalitatea că bătrâneţea este un timp al durerii și disperării cu aceea că ea reprezintă o etapă firească în procesul continuu de dezvoltare.
Un cămin pentru vârstnici în municipiul Suceava ar însemna prevenirea marginalizării sociale, îmbunătăţirea relaţiei de încredere a persoanei vârstnice în propriile capacităţi, menţinerea demnităţii umane”.
DAN PASCARU