Trei suceveni premiați la Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI. Juriul i-a ales pe VIȘNIEC, CÎRSTIAN și DIMIAN - Ziarul de pe Net - Pentru suceveni
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Trei suceveni premiați la Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI. Juriul i-a ales pe VIȘNIEC, CÎRSTIAN și DIMIAN

De    •   Publicat acum 2 ani, 13 decembrie 2015   •   1 comentariu

premii Oamenii Timpului

Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI, un eveniment de mare ținută, organizat excepțional de o mână de moldoveni inteligenți și dedicați, a confirmat ieri seară că elitele se pot strânge în aceeași sală.
De această dată a fost vorba de un loc cu o încărcătură simbolică puternică, Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, unde au venit personalități ale culturii române din țară, din Republica Moldova și din Nordul Bucovinei-Cernăuți.

Amfitrionul evenimentul a fost actorul Adrian Păduraru, ambasadorul cultural al galei cu 80 de nominalizați din Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui, Bacău, Chișinău și Cernăuți, iar întregul eveniment a avut o amploare națională datorită transmisiunii asigurate de postul de televiziune REALITATEA TV.

Actorul ION CARAMITRU, directorul Teatrului Național”I.L. Caragiale” din București, a fost invitat special al evenimentului.

Suceava, județul în care autoritățile publice locale și județene au refuzat să se implice financiar în organizarea Galei OAMENILOR TIMPULUI, cu motivația jenantă că nu au bani (într-o perioada în care peședintele Cătălin NECHIFOR a cheltuit aiurea, pe te miri ce evenimente de trei parale, gen festivaluri cu oi, capre și vedete expirate),  și-a adjudecat 3 premii: dramaturgul MATEI VIȘNIEC- Diplomație socială, GHEORGHE CÎRSTIAN- Literatură și MIHAI DIMIAN- Educație și Cercetare.

Pe lângă premiile acordate la cele 10 categorii, în cadrul galei s-au mai acordat premii speciale academicianului Marcus Solomon, Prea Sfințitului Mihail Jar (episcop român din Ucraina-Cernăuți), premiu de excelență pentru Silviu Lupescu(directorul Editurii Polirom) și premiu special pentru Paula-Alexandra Gîtu (campioană mondială la sah, din Bălți/Republica Moldova).

De asemenea, s-a acordat distincţia IN MEMORIAM ADRIAN RUGINĂ- este vorba despre unul dintre eroii din clubul Colectiv, care şi-a sacrificat viaţa în încercarea de a salva cât mai multe vieţi, deşi a fost printre primii care a reuşit să iasă din club. De menționat că Adrian Rugină a fost membru al trupelor Nexus şi Bucium, sunetist al grupului Bucovina şi implicat ca director tehnic la mai multe concerte importante.

Sandru, Nazarciuc si Bondor 2015

 

Un motiv în plus de mândrie îl reprezintă faptul că sufletul acestei a gale a fost fălticeneanul DANIEL ȘANDRU, directorul prestigioasei reviste de cultură TIMPUL, alături de colegii săi ADRIANA NAZARCIUC și GEORGE BONDOR.

Cotidianul Ziarul de pe Net este partener media oficial al evenimentului Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI.

Vă prezentăm OAMENII TIMPULUI 2015:

LITERATURĂ

Gala Oamenii Timpului Suceava 09.11.15(9)Gheorghe Cîrstian (n. 1961) este absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, specializarea limba română – limba franceză, și al unui masterat cu specializarea literatura română postbelică. Este inițiatorul și coordonatorul Cenaclului literar „Săgetătorul” (2001), devenit, în ianuarie 2015, Clubul de Poezie Alecart. De asemenea, este inițiatorul și coordonatorul Concursului Național de Jurnalism Cultural „Mihail Iordache”, aflat, în 2015, la a X-a ediție. A inițiat Concursul Național de Diaristică „Mihail Sebastian” (2007, 2008), iar alături de prof. Emil Munteanu (inițiator) și prof. dr. Nicoleta Munteanu coordonează proiectul cultural Alecart.

Nominalizarea pentru secțiunea Literatură a fost făcută pentru coordonarea proiectului cultural Alecart și pentru excelentele rezultate obținute de tinerii îndrumați de Gheorghe Cîrstian la numeroase concursuri naționale și internaționale de literatură (6 titluri de laureat, 9 premii întâi și un număr impresionant de premii speciale).

EDUCAȚIE ȘI CERCETARE

Gala Oamenii Timpului Suceava 09.11.15(15)Mihai Dimian (n. 1975) este prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava. A urmat cursurile de doctorat la University of Maryland. A obținut premiul „Constantin Miculescu” (decembrie 2014) al Academiei Române pentru grupul de lucrări „Fenomene de rezonanță induse de zgomot în sisteme neliniare cu histerezis”.

Nominalizarea pentru categoria Educație și cercetare a fost făcută pentru inițierea celui mai mare proiect dedicat cercetării din istoria instituției, „Centru integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (2015). Prof. univ. dr. Mihai Dimian este coordonatorul științific al acestui proiect prin intermediul căruia vor fi antrenați mai mult de 100 de profesori și cercetători suceveni și vor fi create 6 noi structuri de cercetare: Laboratorul de materiale avansate multifuncționale, Laboratorul pentru nanotehnologii de stocare și procesare a informației, Laboratorul de mașini inteligente și vizualizarea informației, Laboratorul de dezvoltare a aplicațiilor distribuite de monitorizare și control a proceselor industriale, Laboratorul de cercetări privind sistemele de simulare, integrare și testare „hardware-in-the-loop”- HIL pentru controlul prototipării rapide, Laboratorul de incubare a afacerilor.

DIPLOMAȚIE PUBLICĂ

Matei_Visniec FOTO GOTMatei Vișniec (n. 1956) este considerat cel mai important autor dramatic al momentului. Cea mai mare parte a operei sale (poezie, proză scurtă, roman, teatru, teatru poetic, eseuri) a văzut lumina tiparului în Franța. Piesele care-i poartă semnătura sunt traduse în peste 20 de limbi și sunt jucate în peste 50 de țări. Din 1990, este jurnalist la Radio France International, Secția Română. Numeroase premii îi recompensează bogata activitate, venite din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Academiei Române, dar și a altor instituții. Cele mai recente sunt Premiul „Augustin Frățilă”, acordat de Uniunea Editorilor din România pentru cel mai bun roman al anului 2013, Negustorul de începuturi de roman (decembrie 2014), și premiul Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea „carte de teatru”, pe anul 2014, pentru volumul Omul din care a fost extras răul.

Nominalizarea la categoria Diplomație Publică a fost făcută pentru Festivalul „Zilele Matei Vișniec”, ajuns în 2015 la ediția a III-a (4-8 mai, Rădăuți).

ARTE

Teodor CorbanTeodor Corban (n. 1957) este un cunoscut actor român de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În perioada 1985-1988 a fost actor pe scena Teatrului „V.I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanța. Din 1989 este angajat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Filmografie: Un etaj mai jos (2015), Aferim! (2015), O vară foarte instabilă (2013), Poziția copilului (2013), După dealuri (2012), De azi înainte (2012), Bora Bora  (2011), Francesca (2009), Portretul luptătorului la tinerețe (2009), Amintiri din epoca de aur (2009), Fața galbenă care râde, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), California Dreamin(2007), A fost sau n-a fost? (2006),Lombarzilor (2006), Călătorie la oraș (2003).

Nominalizarea pentru secțiunea Arte a fost făcută pentru rolurile principale din filmele Aferim! (regia Radu Jude, distins cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie) și Un etaj mai jos (regia Radu Muntean, selectat la Cannes la secțiunea „Un certain regard”).

SOCIETATE CIVILĂ

Ioana-Maria_AndrioaieIoana-Maria Andrioaie (n. 1994) este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa”, Iași.

Nominalizarea pentru categoria Societate civilă a fost făcută pentru implementarea proiectului „Donează păr copilașilor” (DPC) în 2015, care presupune colectarea de păr uman pentru confecționarea de peruci pentru copiii afectați de cancer, care și-au pierdut părul în urma tratamentelor. Este un concept inițiat după un model britanic oferit de fundația Little Princess Trust.

Campania s-a extins, până în prezent, în 24 de județe, respectiv 32 de orașe din țară.

Ioana-Maria Andrioaie și colegii din Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), care i s-au alăturat ulterior, au încheiat parteneriate cu numeroase saloane de prestigiu din țară, astfel încât persoanele care vor să participe la campanie își pot tunde părul gratuit. Până în prezent, peste 60 de saloane din România s-au alăturat proiectului.

Sunt organizate și strângeri de fonduri pentru acoperirea costurilor perucilor, care sunt realizate manual la Galați, de către Stela Chiriloiu, fondatoarea site-ului peruci.ro. Până acum au fost realizate 9 peruci, care au fost distribuite gratuit copiilor bolnavi de cancer din România, prin intermediul Asociației Little People. Echipa DPC nu este implicată în selectarea copiilor ce vor beneficia de aceste peruci.

MEMORIE ȘI ISTORIE

Andrei_Muraru1Andrei Muraru (n. 1982), istoric, publicist, este consilier prezidențial pentru relația cu autoritățile publice și societatea civilă al președintelui Klaus Iohannis. A publicat volumele: Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967) (coordonator, 2008), O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu (coautor, 2008), Ghidul Arhivelor Naționale ale României (coeditor, 2010).

A fost membru al Colegiului editorial al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2006-2008), secretar al Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi), membru al Supervisory Board, Platform of European Memory and Conscience (2012-2014), președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2012-2014).

Nominalizarea pentru categoria Memorie și istorie a fost făcută pentru coordonarea campaniei IICCMER „Dosarul Torționarilor”, care a produs în 2015 prima condamnare a unui fost comandant de închisoare comunistă de către o instanță din România pentru crimele sale: Alexandru Vișinescu, fost comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat. Tot în 2015 a demarat procesul lui Ioan Ficior, colonel, fost comandant al coloniei de muncă Periprava.

JURNALISM

George_OnofreiGeorge Onofrei (n. 1983) este absolvent al Departamentului de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza“ Iași. A debutat la 13 ani cu cronici sportive la Radio Iași. A publicat apoi articole în revista Liceului „Mihai Eminescu“, iar în clasa a XI-a a început cu adevărat să învețe regulile presei scrise, în redacția Opiniei Studențești, sub îndrumarea profesorului Daniel Condurache. A urmat pagina zilnică de cultură susținută la fostul ziar Jurnalul de Est. Acolo a fost remarcat de directorul editurii Polirom și, deși era doar un student în anul al II-lea, a fost solicitat să devină redactor-șef alSuplimentului de cultură, unde activează și în prezent. A fost manager de relații publice (2014), la cea de-a doua ediție a  Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). În prezent este și realizatorul emisiunii Metropola la Radio Hit. A fost nominalizat pentru implicarea constantă în publicistică, dar și în și viața culturală a Iașului.

TINERE VALORI

Colegiu PETRU RARES NEAMTNominalizarea la categoria Tinere valori a grupului de elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț, a fost făcută pentru câștigarea concursului Zayed Future Energy Prize 2015 din Abu Dhabi. Elevii coordonați de profesorul Alexandru Iacob au fost singurii premiați din Europa, pentru un proiect de mediu. Cu ajutorul celor 100 000 de dolari pe care i-au primit, clădirea liceului, veche de 150 de ani, va fi transformată într-o construcție cu sisteme de reducere a consumului de energie clasică și a resurselor naturale. Vor fi utilizate panouri solare, un corp al colegiului va fi izolat cu aerogel, apa de ploaie va fi captată și filtrată, vor exista sisteme de temporizatoare la toate sursele de apă, iar în interiorul și exteriorul clădirii vor fi montate pavele care preiau energia pașilor și o transformă în electricitate. Este preconizată o reducere de 70% la factura pentru încălzire și energie electrică.

La proiect au participat elevii Ana Rotaru, Andrei Dorin Viziteu, Vlad Gheorghiu, Cristian Berbece, Ruxandra Spiridon, Cezar Vasiliu, Mara Teodora Perţa, Titus-Ștefan Dascălu, Tudor Stîncescu, Laura Iacob, Georgeana Țuculeanu, Mihaela-Cosmina Baluș, Andreea-Antonina Ivanov, Sabina Răuță, Valentina Chele, Adelina Filipaș, Elena Gavril, Tamara Ciobanu, Otilia Ciobanu, Raluca Mocanu, Iustina Chiruță, Emilian Lungu, Iosefina Elena Chiş, Ana-Maria Bălăunțescu, Ruxandra Sandovici, Bianca Păduraru, Pavel Podbereschi, Tudor Vornicu, Teodora Escu.

SĂNĂTATE

Evelina_MoraruEvelina Moraru (n. 1949) a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași în anul 1972. Este medic primar pediatru, doctor în medicină, profesor universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, șeful Clinicii Pediatrie II din cadrul Spitalului „Sf. Maria” din Iași. De asemenea, este medic primar alergologie-imunologie clinică, medic specialist gastroenterolog, cu supraspecializarea hepatologie. Este președinte al Secției Pediatrie a Societății de Medici și Naturaliști Iași, vicepreședinte al Societății Române de Pediatrie Socială, membră a Asociației Europene pentru Studiul Ficatului (EASL), membră a Grupului Francofon de Nutriție, Gastroenterologie și Hepatologie Pediatrică (GFHGNP, Paris), coordonator național al Programului de Sănătate Tratamentul Hepatitei Cronice la Copil.

Nominalizarea pentru categoria Sănătate a fost făcută pentru seminarul cu titlul „Sănătate fără gluten”, susținut în cadrul proiectului „În sănătatea ta”, care s-a desfășurat în ziua de 26 februarie 2015 și pentru organizarea Conferinței  Zilele Pediatriei Ieșene, ediția a XXVIII-a, din 21-23 mai 2015.

ANTREPRENORIAT

Vlad_BobocVlad Alexandru Boboc este un tânăr antreprenor din Huși, județul Vaslui, proprietarul unei culturi de lavandă. A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Finanțe-Bănci, și masterul de Finanțe-Asigurări din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Ideea unei astfel de inițiative antreprenoriale s-a dezvoltat după absolvirea facultății. Investiția inițială s-a ridicat la suma de 16 000 de euro, prin achiziționarea butașilor de lavandă, plantați pe o suprafață de 1,65 ha. Florile de lavandă sunt foarte mult utilizate în industria farmaceutică și în industria cosmeticelor, având proprietăți sedative și hipotensoare și folosite pentru tratarea migrenelor și nevrozelor. Vlad Alexandru Boboc dorește să acceseze și un proiect european în viitorul apropiat pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate, unul foarte rar deocamdată în țara noastră.

Nominalizarea pentru categoria Antreprenoriat a fost făcută pentru investiția în cultura de lavandă, foarte rară în România.

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 ani, 13 decembrie 2015
  • de:
  • Ultima modificare: decembrie 13, 2015 @ 12:16 pm
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

1 comentariu

  1. Ducu spune:

    2 profesori,un scriitor care ce au făcut concret???Ce au brevetat,ce au inventat,??Unul lucrează cu copiii de elită,unul pe la butoane USV și altul ..mulți nici nu-l mai știu decât din auzite -petrece prin Franța.Am fi preferat alții,mai concreți ,nu găști și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imagine cod de securitate

*

Please copy the string rX9bzG to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com