Liberalul portocaliu Ioan OLTEAN, șpagă de 600.000 EURO în curtea unei biserici - Ziarul de pe Net - Pentru suceveni
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri nationale  >  Articolul curent

Liberalul portocaliu Ioan OLTEAN, șpagă de 600.000 EURO în curtea unei biserici

De    •   Publicat acum 2 ani, 26 noiembrie 2015   •   1 comentariu

Ioan-Oltean-Consiliul-National-PDL-ENATIONAL

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul de combatere a corupţiei au dispus, astăzi, 26.11.2015, punerea în mişcare a acţiunii penale și reținerea a cinci  persoane implicate în acordarea nelegală de despăgubiri de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Fostul vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.),SERGIU IONUȚ DIACOMATU, și membrii comisiei, RODICA CONSTANTINOVICI și ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, sunt suspectați de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, au mai fost reținuți omul de afaceri MIHAI ROTARU, beneficiar al despăgubirii, pentru infracțiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, și SERGIU NEGURICI, la data faptei evaluator A.N.E.V.A.R., pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 

*Ce spun procurorii DNA

În ordonanțele de reţinere se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

“La data de 17.06.2010, inculpații Diacomatu Sergiu Ionuţ, vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din A.N.R.P., Constantinovici  Rodica și Alexandru Lăcrămioara, membri ai aceleiași comisii,  prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafaţă de 61.857 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire inculpatului Rotaru Mihai. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat, şi totodată au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale pentru persoana beneficiară a sumei de bani.

 Pentru supraevaluarea terenului, în dosarul de despăgubire menționat, inculpatul Negurici Sergiu, expert evaluator, a întocmit un raport de evaluare ce contravine Standardelor Internaționale de Evaluare. Raportul a fost  aprobat de membrii comisiei, deşi rezulta supraevaluarea vădită efectuată de Negurici Sergiu, împrejurare care impunea retrimiterea pentru reevaluare”. 

Afaceristul MIHAI ROTARU, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei, aproximativ 25 milioane euro, cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță.

 

*Ioan OLTEAN, șpagă de 600.000 de euro

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Ioan Oltean, care avea relaţii cointeresate cu inculpatul Mihai Rotaru și cu președinta A.N.R.P., și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb, inculpatul Mihai Rotaru i-a remis pedelistului Ioan Oltean suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.

 

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de A.N.R.P. în tot cursul anului 2011.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi, la data de 27 noiembrie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

SORIN NICA

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 ani, 26 noiembrie 2015
  • de:
  • Ultima modificare: noiembrie 26, 2015 @ 8:08 pm
  • Sub: Ştiri nationale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

1 comentariu

  1. SLOGANEL spune:

    Am putea spune,fără reţinere (si arestare ,desigur!), că este vorba despre o şpagă sfinţită…Cu toate acestea,lucru’ dracului,organul a aflat,cum-necum,şi şi-a bagat coada in curtea „parohiei” cum,duios,zice din fluier DNA… Acuma depinde si cărui Dumnezeu te închini – iata,de exemplu,mai pe la noi,adeca in zona pusă de Flutur pe hartă (deoarece statea Bucovina ca proasta,asa,nepusa pe harta…) oricat si-a bagat dracu’ coada,pesemne ca ierea prea scurta,deoarece pe domeniul protejat de Dumnezeul penticostalilor,la casa sa de pe strada Gh.Doja, deci dumnezeu a lor a pazit cu pieptul său lat si cu întelepciunea sa neoprotestanta toata marfa tranzitata cu TIR-ul prin vama Siret,adecă lucruri tari,de intunecat mintile la crestinii ortodocsi ba chiar ortomani,respectiv alcool si tutun…Ca s-au scos bani frumosi investiti apoi in ceva portocaliu,ca sa iasa cine trebuie la alegeri… Cât despre ortodocşii ortomani – dar si liber-cugetatorii lu’ Iliescu – au beut, sireacii, vodca sub forma de palincă de Botosani si au mai beut si tiutiun până li s-au intunecat mintile de au votat pe cine trebuie,adeca gând la gând cu bucurie,că scria mare pe toate gardurile si pe toate cracile: „..sunt Gheorghe Flutur si va spun/Traian Basescu-i cel mai bun!”
    Ceas de ceas,minut cu minut,ies noi chestii la interval,acuma rag televizoarele si corespondentele de la faţa ba chiar si de la spatele locului că ierea o biserica,aia cu spaga,specific pedelista – popa nu era popă ci mai mult drac,fuseseu lăcătuş şi-şi cumpăraseu actele de studii popeşti,de aia nici nu cânta decât la organe…Unde am mai auzit noi povestea asta cu cumpararea de acte de studii,cu bacalaureate,academii,CV-uri încarcate ca bradul de Mos Craciun?? Sa fi fost si cu cântarea cântarilor la organe sau organele i-au si facut,le-au dat grade si funcţii ca nu se poate una fara alta + clauze de impunitate ??Sunt ei copii din flori,a lu’ mă-sa si a lu’ natural,dar ce fel de flori fuseseu – este vorba,cumva, de flora intestinala specifica de la Giurtelecu-Hododului?
    Altfel,nu prea au de ce sa-si faca griji corifeii şpăgii cu 5 sau mai multe zerouri cărate cu sacosa sau cu valiza,a contrabandei ca patent paramilitaro-magureano-pedelistic,că pe ei ii extrage organu cu penseta,ca pe probele din giulgiul din Torino,sa nu se strice/deranjeze restul materialului… Că si asa stie toata lumea cum a fost,descrierea mai pe intelesul poporului este că care este rostul să mai extragi macul din kkt cu manuşi de box,să le fie lor – adica lui Flutur,Balan,Pinalti si tot neamul lor cel neadormit – camioanele cu bani de haram,lasă ca o sa le crape lor obrazu’ de rusine pe la Judecata de Apoi,dar si-acolo depinde cine va fi in completul de 5 (cinci)…
    Pentru ei este ca la 6 din 49,le-au extras cca 5,ce mai vreti,al saselea ,cum ar fi,joly-joker-ul cel kior,il doare fix in partea din spate a *urului,si-a facut si partid neprihanit,ca la o mâine o ia de la capat iar nenea Ghita iese iar pe panouri si ne spune ca este cel mai bun…
    E pe sistem iar ei sunt ca râma – o tai in doua si se fac doua râme… Sistemul funcţionează,cei ce i-au facut pre ei n-au cum să-i bata decât niţel la *ur cu maturica de euroi ca sa prinda coloare in obraz,e o situaţie de moment ca o constipaţie,trebuie sa treci si prin asta, vomiţi un pic la ancheta câţiva mai fraieri,grade mici, ca să-i vada lumea la televizor apoi mukles în Dubai si la Monaco,la craci multi si lungi…Că tot ei te judecă,părinteşte…
    Liberali din toate pedeleurile – uniţi-vă! Voi nu aveţi de pierdut decât lanţurile,aveţi o lume de câştigat!
    Mai vedem,ca sunt promisiuni de update …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imagine cod de securitate

*

Please copy the string m5EwGB to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com