Cel mai frumos dar - Ziarul de pe Net - Pentru suceveni
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Cel mai frumos dar

De    •   Publicat acum 2 ani, 21 noiembrie 2015   •   Fara comentarii

fetita saraca

Frunzele copacilor îşi cântau ultima simfonie, dăruindu-se obol aleilor din parcul Cişmigiu. Din treacăt, Ioana le urmărea căderea lină dar inevitabilă şi sufletul ei vibra la tristeţea exodului toamnei.
Ziua ei de naştere se apropia cu paşi repezi. Ca în fiecare an, în preajma zilei acesteia se gândea la darurile pe care le va primi. Mereu primea ce îşi dorea. Devenise banal, oarecum. Din noianul de gânduri o scoase întrebarea firească a lui Petru, soţul ei:
– Auzi, ce ţi-ai dori anul acesta de ziua ta? Dă-mi măcar un indiciu….
Ioana îl privi lung şi îi spuse într-o doară că o să se gândească la acest aspect, dar în sinea ei ştia că orice i s-ar dărui nu ar simţi ceva deosebit. Parcă nimic nu i-ar mai face plăcere. Oricum ar fi primit ce îşi dorea, ca de fiecare dată. Aveau o situaţie materială bunicică şi îşi permiteau un stil de viaţă la care alţii nici nu visau măcar. Maşina opri brusc la o trecere de pietoni şi privirile ei se aplecară asupra unei mogâldeţe de copil ce-şi făcea loc printre unii trecători mai grăbiţi. Era un ţânc de vreo şase ani, subţire îmbrăcat chiar pentru ziua asta mai blândă de noiembrie. Îi privi picioruşele goale ce se pierdeau în nişte adidaşi flenduriţi şi prea mari pentru el. Oftă adânc. Intră în biroul unde lucra şi, ca să uite imaginea copilului, deschise laptopul şi se afundă în muncă.
Nici nu observă când se făcu ora de prânz. Era mulţumită că lucra în acelaşi birou cu soţul ei, aşa că prânzeau împreună. Coborâră din lift şi se îndreptară grăbiţi spre marketul renumit din zona firmei unde lucrau. Pe drum Petru o abordă iarăşi, întrebând-o dacă s-a gândit la ceva pentru darul ei, căci mai erau doar trei zile. Îi răspunse sec dar sincer că orice ar primi nu o va putea emoţiona. Parcă în inima ei se căscase un gol ce nu mai putea fi umplut cu bucurie. Ajunseră în parcare şi se grăbeau, când observă în faţa ei o fetiţă care stătea zgribulită lângă intrarea în supermarket. Îi zâmbi copilului şi acesta se apropie de ei şi o întrebă direct:
– Puteţi să-mi cumpăraţi şi mie ceva de mâncare? Vă roooog…
– Ce vrei să-ţi cumpăr? Hai, spune-mi.
Fetiţa o privi şi, lăsându-şi apoi capul în jos, murmură:
– Puteţi să-mi cumpăraţi un pui? Ca să ne facă mama ceva de mâncare că eu mai am fraţi şi nu prea avem ce mânca….
Vorbele fetiţei, paloarea obrăjorilor scofâlciţi şi tremurul mânuţelor ei aproape o strivi pe Ioana. O lăsă perplexă. Auzi, un pui… Doamne , ce viaţă are această micuţă, dacă îţi doreşte nu bani, ci un pui să-i facă mamă-sa de mâncare. Oare de câtă vreme nu mai mâncase o bucăţică de carne la prânz? În minte îi năvăliră imagini cu copii pe care îi vedea mai mereu în preajma parcărilor, cărora le dădu-se de multe ori câte un bănuţ. Niciodată însă nu-i fu mai clar ca acum starea în care trăiau oamenii mai puţin norocoşi…Ce mizerii, ce frustrări macină zi de zi o lume care ei îi era total necunoscută. Deodată i se făcu lumină asupra gândurilor care nu-i mai dădeau pace de câteva zile. Se hotărî pe loc. Luă fetiţa de mână şi-i spuse scurt:
– Vino cu mine în market. În acest timp, un băieţel mai mic, care asistase la rugămintea fetiţei, stârmocindu-şi năsucul se apropie de ea şi îndrăzni să o roage la rândul lui:
– Tanti , te rog cumpără-mi şi mie un pui, căci şi eu am frăţiori şi nu avem ce mânca….
Ioana îi luă pe amândoi şi intră cu ei în supermarketul înţesat de oameni. Copiii nu intraseră niciodată acolo, se vedea clar după faptul că priveau înmărmuriţi în toate părţile cu ochii căscaţi a mirare. Cu siguranţă nu mai văzuseră atâtea bunătăţi la un loc…
– Ce bine ar fi …şi nişte ouă, nişte lapte… ăăă sau mai bine, niţică brânză s-o mâncăm cu mămăliguţă…
Ioana înţelese ce avea de făcut. Luă două coşuri şi începu să pună în ele, pui, lapte, ouă, brânză…Copii se bucurau şi luau chiar ei din rafturi produsul întrebând:
– Asta ce este, pot s-o iau? Ioana încuviinţa, emoţionată de bucuria fără seamăn a celor doi micuţi. Cumpărătorii din preajmă îi priveau cu ochii holbaţi şi cu oarecare suspiciune. Atunci , la sfatul lui Petru, le spuse să meargă mai bine afară, s-o aştepte. Dar văzând că fetiţa nu ceruse nimic special, o întrebă:
– Dar pentru tine, nu vrei nimic? Ceva dulce, sau o păpuşică…
Răspunsul fetiţei o lăsă fără grai pe Ioana.
– Ce să vreau…poate dacă puteţi… aş vrea un şampon , o pastă de dinţi… că jucăriile nu-mi ajută la nimic…Să-mi spele mama părul şi să mă spăl pe dinţi dimineaţa când merg la şcoală, să nu mai râdă copiii de mine…
Astea nu sunt vorbe de copil de zece ani, gândi în sinea ei, Ioana, şi se simţi copleşită de amărăciune. Când sau ce a declanşat în sufletul fetiţei această maturitate timpurie, prea timpurie? În ce joc al destinului s-a frânt floarea copilăriei acestui sufleţel? O dureau gândurile şi încropi o rugăciune: Doamne ai milă de toţi copii necăjiţi, oriunde s-ar afla. Amin.
Se reîntoarse în market şi Petru îi observă lacrimile care se strecurau la colţul ochilor. Începu să pună în coşuri tot ce credea că este necesar unei familii. Deasupra de tot puse şi câte o cutie cu bomboane de ciocolată. Ajunsă la casă privi spre intrare unde cei doi prichindei stăteau cu nasurile lipite de vitrină şi-i urmăreau curioşi mişcările.
Cu sacoşele încărcate ieşiră din market şi se apropiară de copii.
– V-am luat şi alte lucruri, sper să vă fie de folos. Copiii priveau şi nu le venea a crede că sacoşele sunt ale lor. Le zâmbi cu căldură şi când fetiţa îi sări şi se agăţă de gâtul ei îmbrăţişând-o, Ioana nu mai putea să respire de fericire. Nimic nu se putea compara cu bucuria pe care inima ei aproape n-o mai putea controla, de emoţie. Îşi luă rămas bun de de micuţi, nu înainte de a le promite că se vor mai întâlni.
Urcară în maşină precipitaţi, striviţi de bucurie, o bucurie ce nu o mai gustaseră niciodată. Nici Petru nu o mai întrebă nimic.
Faţa îi radia de fericire. Înţelese că a primit cel mai frumos dar de ziua ei.

Elena Marin Alexe

 

de Elena Marin Alexe

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 ani, 21 noiembrie 2015
  • de:
  • Ultima modificare: noiembrie 21, 2015 @ 10:55 pm
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imagine cod de securitate

*

Please copy the string nsLvBA to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com