*“N-o să turnăm asfalt până când sistemul de apă nu este perfect” –– responsabil TRANSPORTURI AUTO Botoșani
Așa cum am promis ieri, continuăm drumul la pas pe strada Sucevei, nu de alta, dar e un șantier foarte important al Fălticeniului. Important, lăsat de izbeliște, apoi reluat. Văzând că facem fotografii, un muncitor ne îndeamnă “Mergeți mai jos să vedeți cum beau bere, urlă șoferii la ei, la casele alea. Ei cu berea-n mână și șoferii îi claxonează”. O altă echipă se ocupă de ridicarea gaigerelor, pentru ca apoi să se poată turna asfaltul. “Le punem la cotă, preiau apa pluvială la canalizare”, dăm din cap și le dorim spor la muncă. Au nevoie, la cum arată ulița poreclită drum european…
Mașinile trec în deal și-n vale, pocnind din încheieturi. Asta-i treaba, șantierul e șantier… Doar a spus-o și onor conducerea primăriei cu toate prilejurile. Apa și canalizarea trebuiau băgate, strada trebuie asfaltată. Cu execuția e mai greu ! În partea de jos a străzii mașinile grele își fac cu greu loc pe lângă muncitorii care montează gaigere. Claxoane, nervi. “Trebuie să vină să ne desfunde o conductă, iar s-a înfundat”. Totuși, aici situația e bună.
Mai jos, la alt canal, nici măcar nu există legătura făcută, adică nici o țeavă care să preia apa în canalizare. Pur și simplu cei de la 3T Construct au făcut o groapă în asfalt și au lăsat-o așa. “Nu știu cine răspunde de treaba asta, dom’le, habar n-am” ne spune un muncitor. Vine val-vârtej maistrul ION PARASCHIV de la Transporturi Auto Botoșani : “Ce-mi arăți mie aici, mergeți la 3T să le spuneți lor ! Facem noi, că noi suntem servitorii lor! Vă spun clar, noi n-o să turnăm asfalt până nu este totul perfect”.
La un moment dat, cum discutăm așa, trece mașina primăriei, fără primar, doar șoferul. “Crezi că dacă era primarul, oprea ?” După care se aprinde din nou : “Băi, nu știu cum dracu’ se iau unii de oamenii care vor să facă treabă și muncesc ! Băi, nu-i ia pe ăia care fac tot felul de prostii, pe ăia nu-i întreabă nimeni nimic !” Dar la finalul discuției se calmează „Stați liniștiți, credeți că descoperiți America ? Puteți face 70.000 de reportaje, n-aveți nici o treabă, treaba de aici se știe despre ce-i vorba la județ !”
Dăm și peste angajații firmei băimărene Flam care au avut onoarea să preia de la 3T Construct lucrările la apă și canalizare. Deh, chestie de insolvență… Oamenii nu prea au chef de vorbă, spun doar că sunt aici “să repare instalațiile”. La remarca noastră că ar mai putea exista țevi înfundate, răspund senin “Vin ăștia de la primărie și le desfundă”. Șoferul unui Mercedes lasă jos geamul și strigă “Păduchioșilor, dacă mai trăia Ceaușescu, vă împușca !” După care înjură printre dinți. Ne uităm de-a lungul străzii. Strada Sucevei. August 2015.
DANIEL BOGHIȚĂ
MIHAI SPÎNU
Daca au dat atatea interviuri ca SCUARUL RAMANE NEINTRERUPT de la ocol in vale timp de aprox 2 km,de ce imediat la 20 de metri l-au intrerupt?Mai sunt strazi perpendiculare cu str sucevei,puteau sa intrerupa si acolo,dar se pare ca cineva a dat bani grei. Primarul se plimba cu nissanul pe sucevei,dar nu chiar pana la vale ca de’,e rau drumul si-si strica masina. Ma intreb,noua,cei care stam pe sucevei,cine ne repara masina?? Oamenii aia sunt platiti cred ca in functie de care sta degeaba mai mult. Ala care isi face selfie si sta degeaba primeste mai mult,normal. Altfel nu-mi pot inchipui de ce doar 1-2 din 10 SE FAC ca lucreaza,restul stau degeaba. Ce e de facut??
V-am spus mai demult! Blocată strada Sucevii pe trecerile de pietoni. Aşa n-au cum să amendeze pe nimeni.
Apropos, aseară pe la ora 22+15″, un TIR care venea de la Suceava a rămas în pană după clădirea aia verde Parket Design. Timp de mai bine de 20 minute circulaţia a fost blocată pe sensul ăla de mers, deoarece lăţimea drumului acolo este mai mică de 7 metri aşa cum spune legea. Să vedeţi la iarnă ce va fi…