Adăpostul de câini comunitari din Suceava se reduce la jumătate - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Adăpostul de câini comunitari din Suceava se reduce la jumătate

De    •   Publicat acum 4 ani, 24 august 2015   •   Fara comentarii

*numărul câinilor cazați cu respectarea legislației va fi de maxim 500
*restul ( aproape 400 în prezent ) vor fi propuși spre adopție sau eutanasiați inclusiv  “prin decizie administrativă”

caini-in-adaposturi

Primăria suceveană intenționează să reducă numărul țarcurilor pentru câinii comunitari din lunca orașului de la 270 la 108.

Măsura a fost avizată de viceprimarul LUCIAN HARȘOVSCHI după recentul control efectuat de inspectorii Direcției Sanitară Veterinară, care au avizat numai 108 țarcuri din partea modernizată, ce pot adăposti maxim 500 de câini.

Modernizarea acestei zone a costat municipalitatea 445.000 lei : betonarea platformelor, împrejmuirea perimetrului, asigurarea apei și canalizării, dotarea cu centrală termică a clădirii principale a adăpostului.

În afara celor 108 țarcuri, DSV a mai autorizat clădirea administrativă care cuprinde grupul sanitar pentru personal, vestiarul, biroul medicului, sala de chirurgie / eutanasie, sala de așteptare, depozitul pentru hrană și sala de adopții.

DSV a impus ca, până pe 1 decembrie 2015, cele 162 de țarcuri neconforme să fie reabilitate sau desființate.

Din cauza costurilor ridicate ( 660.000 lei ), conducerea municipalității a găsit soluția :  “Adăpostul poate fi gestionat în mod corespunzător pentru maxim 500 de câini și propunem desființarea celor 162 de țarcuri neconforme până la data de 1 decembrie 2015.

Reducerea și menținerea constantă a numărului de câini în adăpost se va face etapizat, prin adopții interne, adopții externe, eutanasierea câinilor care prezintă comportament foarte agresiv, boli cronice și boli incurabile și eutanasierea câinilor prin decizie administrativă”.

În prezent, în adăpost trăiesc 890 de câini, 305 cazați în adăpostul modernizat ( 108 țarcuri ) și 585 cazați în zona veche (162 țarcuri).

DAN PASCARU

    Print       Email
  • Publicat: acum 4 ani, 24 august 2015
  • de:
  • Ultima modificare: august 24, 2015 @ 7:32 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string dTITRp to the field below: