Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a organizat marţi, la Baza Sortivă a municipiului Dorohoi etapa interjudeţeană a concursului cercului de elevi Cu viaţa mea apăr viaţa cu tematică de protecţie civilă.
La competiţie au participat 6 echipaje de elevi, 3 din ciclul gimnazial şi 3 din cel liceal de la unităţi de învăţământ din judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava.
Prin parcurgerea probei teoretice, elevii au arătat că au cunoştinţe referitoare la situaţiile de urgenţă, iar după probele practice tinerii participanţi au demonstrat că nu duc lipsă nici de îndemânare, curaj şi spirit de echipă.
Probele practice au constat în Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri şi Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.
La finalul competiţiei, echipajele care au reprezentat judeţul Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza, au ocupat locul 2, primul loc fiind adjudecat de reprezentanţii gazdelor.
SORIN NICA