Vineri, un echipaj de jandarmerie a depistat pe malul lacului Lipoveni un bărbat de 46 de ani și o femeie de 41 de ani, ambii din comuna Mitocu Dragomirnei, care pescuiau folosind metoda numită la cușcă.
Aceștia utilizau o barcă pneumatică și foloseau pentru prinderea peștilor o găleată fără fund, iar până la sosirea jandarmilor reușiseră să pescuiască 19 pești.
Deoarece fapta este susceptibilă de a fi infracţiune ( pescuit în perioada de prohibiţie ), cele două persoane au fost predate Poliţiei Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor.
Sorin NICA