Decât curcanii, mai bine fără! - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Pamflet  >  Articolul curent

Decât curcanii, mai bine fără!

De    •   Publicat acum 5 ani, 27 decembrie 2014   •   Fara comentarii

vand curcanii 2

Maşina din poză a fost surprinsă neplăcut (zicem noi!), între Ziua Recunoştinţei şi Sărbătorile de iarnă, în timp ce împodobea bulevardul „2 Grăniceri”.

vand curcani

Reporterul nostru i-a răzuit, cu privirea hulpavă, stratul alb de vopsea, dând sub el peste un fragment de anunţ scris anterior, cu roşu: „curcani”, cu un singur „i” (se poate observa destul de clar dacă „răsturnăm” imaginea oblonului lateral al vehiculului) . De unde se poate deduce că autocamionul este utilizat de un gospodar, la transportul acelor păsări nevinovate (zicem noi!) care, prin sacrificare, le permit americanilor să-şi arate recunoştinţa. Şi, totodată, să ne scoată nouă ochii cu ea, mai prin toate filmele – de, cât pe ce, să ajungem să urâm porcul din bătătură.

 

Cum a vinde curcani, dar mai cu seamă a-i creşte sănătos, sunt ocupaţii cât se poate de onorabile şi de profitabile –  de mirare (zicem noi!) într-un oraş în care puţinătatea mijloacelor de trai te determină să cumperi cu ciozvârta sau, mai rău, cu imaginaţia – până aici, nimic de zis.

vand curcani 1

Numai că, luând obiceiul acestor zile, când toată lumea dăruieşte câte ceva, omul nostru n-a vrut să se lase mai prejos. Aşa că a făcut cadou privitorilor încă un „i”, pe care l-a adăugat cu vopsea albă, peste vechiul strat ruginiu, în coada anunţului „Vând curcani”, care a devenit, astfel, „Vând curcanii”.

 

Adaosul a picat prost pentru micii fermieri din comunele învecinate, veniţi la târg pentru cumpărături, fiindcă – iată! – se văd puşi în situaţia să-şi ascundă curcanii de prin curţi, ca altădată de comuniştii veniţi cu recensământul, acum de excesele acestui „vinde tot” de la oraş. Dispus să facă muncă de lichidator şi să intre în sărbători fără obiect de activitate, decât să pună mâna pe o carte de gramatică sau pe tastatura care dă la omniscientul „google”.

 

Sau decât, atunci când are de scris ceva pentru toată lumea, iar acel ceva îi aduce un „ce” profit, să întrebe pe vreunul dintre nehaliţii cu mai multă carte, de care-s pline străzile din Fălticeni şi care sunt puşi să împuşte francul de sistemul putred al P.C.R. – Pile, Cunoştinţe, Relaţii.

 

Sistem care (mă-ntorc şi zic!) a umplut de loaze birourile, a căpuşat şi a vândut la fier vechi tot ce-a fost „proprietate a întregului popor” şi a populat cu lichele aproape toate contractele din bani publici, într-o zonă arondată unui baS(h)tan şi menţinută în sărăcie de interesele transpartinice ale celor care, ajunşi în funcţii la judeţ, umblă „cu Bucovina în gură”. Lăsându-i pe dinafară pe cei ce n-au fost (zicem noi!) sau n-a fost să fie „supuşi austrieci” – într-un Nord Voievodal al promisiunilor neonorate.

 

Din care, mai nou, şi curcanii se ascund, nu-i aşa?!

 

Todirel CĂLUGĂRIŢA

 

Ziarul de pe Net

    Print       Email
  • Publicat: acum 5 ani, 27 decembrie 2014
  • de:
  • Ultima modificare: decembrie 27, 2014 @ 12:27 pm
  • Sub: Pamflet, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string kb9cgI to the field below: