Politeţe - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Politeţe

De    •   Publicat acum 5 ani, 23 decembrie 2014   •   1 comentariu

FreudSt. George and the Dragon

De la mine din parcare,

Într-o zi destul de mare,

A venit cu botu’ gros

Un vecin ambiţios,

 

Mare-n stat şi musculos,

Şi cheptos, dar şi burtos,

Ofticos şi arţăgos…

– Să mai spun? E de prisos! –

 

Cum se-ntâmplă mai mereu,

De bineţe nu-i dau eu?

Că el e mai-nalt ca mine,

Iar în vârstă şi mai bine!

 

Că la şcoală a-nvăţat,

Că orişice bărbat,

Manierat şi educat,

Ce-i bătrân, e salutat!

 

La-ntrebarea ce-am primit,

L-am privit nedumerit,

M-am uitat la el oleacă

Şi la faţă, şi la moacă,

 

Şi vă spun că am cobit,

Că la leat, noi suntem chit,

Şi că-n astă situaţie,

Ar fi o aberaţie!

 

Să pretinzi întâietate,

E prostie peste poate!

Dar mi-am zis că poate eu

Sunt cel ce greşesc mereu!…

 

Şi aşa, cum povestesc,

M-am găndit să îndrăznesc,

Şi-l întreb atunci şi eu:

– Câţi ani ai, fratele meu?

 

Spune el,

Îi spun şi eu,

Tragem linie,

Şi scădem.

Ce să vezi?

Mai mare, eu!

 

L-am privit victorios,

Chiar de-avea tot botu’gros,

Şi i-am zis cu mult respect:

–  La bineţe te aştept!…

 

Să nu fie mai prejos,

Fi’n’că-s eu victorios,

A vrut numaidecât să ştie,

Câţi ani are a mea soţie?

 

La-ntrebarea ce-am primit,

L-am privit nedumerit,

Şi cu oarecare teamă,

I-am spus vârsta la mea damă.

 

Stă un pic

Şi se gândeşte

Trage linie,

Socoteşte!

Şi-n concluzie,

Îmi rosteşte:

 

Este el mai mic ca mine,

Politeţea îi convine,

Dar de-acuma înainte,

A mea damă să-l salute!

 

***

 

M-am mirat atunci şi eu,

Cum de poate Dumnezeu

Ca să ţină pe pământ

Un om atât de tâmp!?…

 

 

Gabriel Todică

14.12.2014

Foto: tablou de Jósean Figueroa

    Print       Email
  • Publicat: acum 5 ani, 23 decembrie 2014
  • de:
  • Ultima modificare: decembrie 23, 2014 @ 12:38 am
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

1 comentariu

  1. Gabriel Todica spune:

    Reguli de bineţe/politeţe:
    1. La persoane de vârstă apropiată, salută întâi cel ce-l vede primul pe celălat; persoana solitară va sauta întotdeauna primul grupul sau persoana dintr-un grup;
    2. La persoanele de acelaşi sex, tânărul îl va saluta întotdeauna primul pe bătrân;
    3. La persoenele de sexe diferite, bărbatul salută întotdeauna primul femeia;
    4. Copilul îl va saluta întotdeauna primul pe adult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string Td6Md6 to the field below: