Conflict și mediere (I) - Ziarul de pe Net - Pentru suceveni
Incarcare...
Esti aici:    >  Avocat  >  Articolul curent

Conflict și mediere (I)

De    •   Publicat acum 3 ani, 17 septembrie 2014   •   Fara comentarii

  1. Istoricul evoluţiei conflictului

Constantin Mihailescu

 

 

Mediator autorizat drd. Constantin Mihalescu

vicepreşedinte filiala Suceava a Camerei Mediatorilor din România 

 

 

 

Omenirea a cunoscut conflictul, parabolic vorbind,  încă de la săvârşirea primul păcat biblic al omului, respectiv păcatul primordial al Evei care, după ce a fost hărăzită să trăiască în Grădina Edenului împreună cu Adam, nu şi-a putut stăpâni curiozitatea (îndemnată şi de şarpe) să nu se înfrupte împreună cu Adam din fructul (mărul) oprit, încălcând astfel porunca lui Dumnezeu, care, pentru săvârşirea acestei fapte, a decis definitiv să-i izgonească pe primii oameni din Paradis.  Iată deci cum a apărut primul conflict între oameni şi Dumnezeu – creatorul lor şi s-a manifestat judecata divină faţă de vinovaţii primului conflict, exprimat printr-un păcat, şi anume: păcatul originar care, după unele interpretări filozofice derivate din nevoia omului de a se disculpa de păcatul originar, ar reprezenta pedeapsa divină pentru nevoia stringentă de cunoaştere a omului[1].

De la apariţia lor primordială şi până astăzi, conflictele se înmulţesc şi se înlănţuie, descind unele din altele, apar noi conflicte derivate din alte cauze care, la rândul lor se întretaie cu cele existente generând, în acest mod, o reţea conflictuală ce necesită, de cele mai multe ori, o abordare responsabilă din partea entităţilor implicate. Existenţa conflictelor este parte integrantă a vieţii, care nu poate subzista fără ele.

Omul este o fiinţă socială iar, de-a lungul timpului, mulţi autori au încercat să cerceteze natura sociabilă a omului conturându-se astfel două opinii. Unii autori consideră că omul este sociabil prin natura sa[2] în timp ce alţi autori opinează că omul nu este sociabil de la natură, ci este în mod natural egoist, căutând doar binele propriu, fiind deci insensibil faţă de binele altora[3].

Fiind atât de bogată cauzalitatea conflictelor este firească şi multitudinea teoriilor care încearcă să explice această cauzalitate. Dar, de la analiza conflictului ca relaţie socială va trebui să trecem la analiza subiecţilor conflictului care se determină social şi istoric. Unele teorii s-au construit pornind de la această analiză a subiecţilor conflictului care face ca acelaşi tip de conflict să îmbrace forme de manifestare diferite, de la o perioadă istorică la alta sau de la o comunitate la alta. Cel mai la îndemână exemplu a fost şi este conflictul permanent legat de acapararea, controlul şi distribuţia resurselor. Dacă astăzi acest conflict perpetuu dă impresia că este diferit şi compoartă o conotaţie umană faţă de epocile precedente, în esenţă, păstrează aceeaşi schemă ideatică.

Conflictele există nu numai pe plan interpersonal sau de grup ci, nu de puţine ori apar şi în interiorul fiinţei noastre, afectându-ne în acest mod latura psihică şi voinţa prin care ne decidem dacă, să facem sau să nu facem ceva. Acest tip de conflict este definit ca fiind „o stare pe care o obţine individul când este motivat să emită două sau mai multe răspunsuri incompatibile”[4] dar, mai este numit şi „conflict dilemă”, care generează în interiorul fiinţei noastre laturi contradictorii, ne pun în situaţii extreme, de a alege una din două soluţii, egale ca valoare, care să ducă la soluţionarea problemei, fără a regreta, în cazul unei eşec, că n-am aplicat cealaltă soluţie. Aceste conflicte sunt rareori exteriorizate, fiindcă se dispută în interiorul persoanei, ca urmare a unui conflict dintre sufletul şi mintea persoanei în cauză. Soluţionarea unui astfel de conflict se află, de cele mai multe ori, în puterea persoanei în cauză, care poate nimeri soluţia corectă, însă de multe ori, din cauza anvergurii şi complexităţii conflictului este posibil ca persoana să nu nimerească soluţia salvatoare, caz în care va avea nevoie de sfatul unei alte persoane care poate fi o rudă, un prieten, un duhovnic,  un psiholog şi de ce nu, ajutorul poate veni de la un mediator autorizat sau de la o persoană dezinteresată, recunoscută ca bun îndrumător şi în care, respectiva persoană, are deplină încredere.

Conflictul privit ca una dintre condiţiile fundamentale ale existenţei umane şi ca fapt inevitabil şi necesar al interacţiunilor sociale, a fost şi este, în mod paradoxal, în unele cazuri, o sursă importantă de progres şi inovaţie cu condiţia gestionării sale în mod adecvat.  Lăsat nerezolvat sau tratat într-o manieră distructivă, conflictul poate provoca daune foarte mari părţilor implicate

Asemenea conflicte cu rol constructiv, numite şi conflicte pozitive,  angajate permanent în aşa zisa „luptă a contrariilor”, pot contribui la dezvoltarea, evoluţia şi progresul societăţii în general. Soluţionarea amiabilă a unor astfel de conflicte, prin negociere sau mediere, scoate cel mai bine în evidenţă trăsătura pozitivă a conflictelor. Starea conflictuală este o consecinţă a compunerii societăţii din indivizi şi caracterizează şi comunităţile care compun respectiva societate.

Trebuie remarcat însă faptul că în cadrul unei comunităţi concrete, grupare sindicală, asociaţie militară, familie, club sportiv, stat, organizaţie internaţională, asociaţie, elementele de înţelegere coabitează cu cele generatoare de neînţelegere[5].

Ca un paradox, societatea este văzută nu ca element de unitate ci de separare a indivizilor, „în pofida a tot ceea ce ar putea să-i unească[6]”. În opinia lui Durkheim[7], „două sunt elementele cheie pentru păstrarea unităţii comunităţilor şi pentru întreţinerea relaţiilor interne şi internaţionale pe coordonatele normalităţii. Este vorba despre solidaritatea umană şi alături de aceasta, despre existenţa unor reguli care să gestionee relaţiile interumane şi cărora individul uman să li se supună, dacă nu de bunăvoie, atunci prin forţa coercitivă a statului.  În acelaşi timp, Durkheim atrage atenţie şi asupra faptului că regulile şi conflictele se află într-o relaţie de interdependenţă, deoarece aşa cum arată Thuderoz „slăbiciunea unora poate fi resorbită de capacitatea altora de a genera o rezolvare sănătoasă”.

Pe de altă parte,  „binele” sau „mai binele”, nu pare  a fi în opoziţie totală cu conflictul.

În înţelepciunea populară binele este incriminat ca utopie.  „ Cel mai bun lucru de făcut” sau analogia realizată prin sintagma bine cunoscută după care „mai binele este duşmanul binelui” demonstrează că şi prin intenţia de a face „mai binele” vom sfârşi, în anumite împrejurări să provocăm un conflict.

Conştiinţa morală şi educaţia are şi ea un rol bine determinat. Autorul Sorin –Tudor Maxim[8] în lucrarea „Conştiinţa morală”, cu privire la rolul conştiinţei morale în societate, arăta că „ Epoca actuală – o epocă dominată de altfel de relativism – se confruntă cu nenumărate probleme, infinit mai complexe decât cele cu care s-a confruntat omenirea în întreaga sa istorie trecută, a căror rezolvare nu are niciodată o singură cale sau soluţie. În asemenea circumstanţe, creşte enorm responsabilitatea conştiinţei morale în a alege calea de acţiune căci, în acţiune, ne confruntăm cel mai adesea cu răul, nu cu binele.” Răul, continuă acelaşi autor „nu este numai un concept a cărui teoretizare este menită să pună în evidenţă binele. Răul aparţine realităţii, chiar într-o mai mare măsură decât binele, pentru că, a trăi moral înseamnă a acţiona, ori acţiunea – prin natura ei non – ideală – presupune eroare, eşec, greşeală. Într-un anume fel, răul este dimensiunea noastră cotidiană, a unor fiinţe mărginite cu aspiraţii nemărginite; a unor fiinţe deloc sfinte şi care nici măcar nu aspiră spre sfinţenie.”

Iată de ce, conceptele de „conflict” şi de” bine” au între ele o graniţă subtilă şi perversă, lăsând pentru subiecţi un culoar facil de trecere de la stare la alta. Pentru noi, în aceste condiţii, devine extrem de dificil uneori să distingem binele în cadrul unui conflict. Uneori tindem să dorim binele absolut dar, în tendinţa de a înfăptui binele absolut, în practică, unele persoane generează manifestări de fanatism, de intoleranţă, care conduc la consecinţe antiumane. Spiritul de toleranţă este cea mai elocventă manifestare a principiului „celui mai mic rău de făcut”, spirit care ar trebui să călăuzească comportamentul tuturor semenilor noştri iar, munca şi conduita mediatorului, în particular, ar trebui să se călăuzească după acest principiu. Viitorul omenirii reclamă pentru prezent, spirit de toleranţă, conciliere şi compromisuri acceptabile. A face aceste lucruri este, în acest caz, o opţine corectă şi morală.

Nu lipsită de importanţă este şi educaţia individului pentru buna funcţionare a societăţii.şi statului. Încă din antichitate Platon[9] susţinea că „dacă supunându-i unei învăţături şi unui tratament atât de serioase, vom educa tinerii bine proporţionaţi şi cu spiritul bine proporţionat, atunci Dreptatea însăşi nu ne va putea reproşa ceva şi vom păstra neştirbite cetatea şi rânduiala ei”, propovăduind şi insistând, în acest fel, pe educarea, mai ales, a celor care aveau să conducă destinele cetăţii în scopul cunoaşterii şi înţelegerii încă din fragedă pruncie a adevărului ca premisă a realizării Binelui.Iată de ce educaţia şi medierea este o şansă dată viitorului.                                Oamenii, de-a lungul vieţii, cu sau fără voia lor, sunt angajaţi în conflicte continuu, se duşmănesc şi se luptă între ei pentru existenţă sau pentru a se domina iar, câteodată, lupta devine atât de aprigă încât li se trezesc sentimente haine, animalice, născându-se astfel dictonul latin Homo hominus lupus (Omul este lup pentru om). O constantă a comportamentului multor indivizi ahtiaţi după controlul şi stăpânirea altora este găsirea unei căi pentru introducerea invidiei şi zâzaniei între membrii colectivităţii, după dictonul Divide et impera (Divide şi stăpâneşte).

Experienţa istorică ne arată că singura cale umană de rezolvare a contradicţiilor dintre oameni este negocierea şi medierea, susţinute de cultura păcii în care valorile universale sunt apărate şi susţinute prin educaţie, instituţii morale şi juridice, toleranţă, dialog, prosperitate, democraţie, etc. Popoarele lumii conştiente de importanţa acestor valori universale au statuat „cultura păcii” în rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite[10] definind-o prin prisma valorilor, a atitudinilor şi a comportamentelor care resping violenţa, previn conflictele prin soluţionarea rădăcinilor acestora şi care soluţionează problemele prin dialog şi negociere. Această „ cultură a păcii” a fost apoi dezvoltată în cadrul congresului Internaţional UNESCO din 1989, Uniunea Europeană, în anul 2012, primind Premiul Nobel pentru Pace, pentru eforturile şi demersurile pe care le-a făcut în această direcţie.  Construcţia unei culturi a păcii presupune două aspecte. Pe de o parte, este nevoie de construirea unui tablou spiritual pozitiv asupra acesteia[11], iar pe de altă parte trebuie privit tabloul creat de realitate, adică predispoziţia umană către violenţă, dar şi capacitatea umană de a dezvolta medii paşnice[12].

Aşadar, în viaţă vom fi martori în permanenţă la o panoplie de conflicte vizibile ori nu, în funcţie de stadiul lor de dezvoltare, dinamica  şi intensitatea cu care se manifestă, fapt ce face ca nu de fiecare dată părţile implicate să poată realiza că sunt implicate într-un conflict real, în mod deosebit când acestea se află într-un stadiu incipient sau latent. Conflictele reprezintă o provocare la tot pasul, la orice vârstă şi în orice domeniu al vieţii sociale atât timp cât trăim într-o lume plină de conflicte.

 

Note de subsol

[1]Facerea. Capitolul 3 – Vechiul Testament, în Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p.13 şi 14.

[2]„Omul este prin natura sa o fiinţă socială”, Aristotel, Politica, Ed. Antet, Bucureşti, 1996, p.5.

[3]„Homo homini lupus”, dacă omul ar fi guvernat doar de natura sa, atunci ar trebui să se recunoască războiul permanent dintre om şi semenii săi, căci fiecare caută propriul folos în dauna celorlalţi. N. Popa, I. Dogaru, Gh. Dănişor, D.C. Dănişor, Filosofia dreptului. Marile curente, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2002, p. 17.

[4]E.E. Jones, H.B.Gerard, Fundation of social psychology, Wiley, New York, 1967, p.709.

[5]Ch. Thuderoz, p. 32,  “Conflictualitatea este inerentă, cosumstanţială oricărei societăţi în aceeaşi măsură ca şi violenţa sau bunăvoinţa.” – J. Freund, Sociologie du conflit, P.U.F., Paris, 1983, p. 23.  Ch. Thuderoz,

[6] C. Adair-Toteff, Ferdinand Tonnies: Utopian Visionar, în Sociological Theory, vol. 13, 1996, p. 58 – 65.

[7] E. Durkheim, De la division du travail social, P.U.F., coll, “Quadriage”, Paris, 1983, p.357.

[8]S.T.Maxim, Conştiinţa morală, Ed. Junimea, Iaşi, 1999, p.181.

[9]Platon, Republica, Opere V, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.340.

[10]A/RES/52/13 – http//www.culture of peace info/history/introduction html

[11]Josep de Rivera, Introduction,  în vol. Handbook on Building Cultures of Peace, Springer, New York, 2008, op.cit., p.1.

[12]Josep de Rivera, Introduction, op.cit., p.2.

    Print       Email
  • Publicat: acum 3 ani, 17 septembrie 2014
  • de:
  • Ultima modificare: septembrie 17, 2014 @ 12:12 am
  • Sub: Avocat, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imagine cod de securitate

*

Please copy the string dinhlF to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com