Din moment ce programul politic al preşedintelui PSD V. V. Ponta şi programul administrativ al prim-ministrului V. V. Ponta au cîte două puncte, şi acelea comune, “Jos Băsescu!” şi “Debăsificarea României”, propun să-i invitaţi pe cei doi oameni de partid si de stat la o întîlnire publică în cadrul căreia, după ce îi veţi întreba de ce nu se confruntă cu contracandidaţii lor la Preşedinţia României, să le solicitaţi să explice de ce strigă de 7(şapte) ani “Jos Băsescu!” şi ce înseamnă şi cum vor face ei “debăsificarea”. Dacă refuză, preşedintele PSD V. V. Ponta şi prim-ministrul V. V. Ponta nu ar face altceva decît să-şi decredibilizeze şi să-şi anuleze propriile programe de guvernare şi de dezvoltare a României.
Cu stimă,
Corneliu Monoranu
Fălticeni
08.09.2014
Notă: Scrisoare adresată redacției ZdpN de dl Corneliu MONORANU, o inițiativă pe care o salutăm și îndemnăm toți cititorii cotidianului nostru să ne transmită pe adresa reporter@ziaruldepenet.ro atitudini pro/contra puterii sau opoziției!
Este important să ne implicăm, doar așa putem schimba lumea în care trâim noi și, mai important, copii noștri!
Pueril!Va citi d-l presedinte aceasta scrisoare?Autorul stie sigur ca nu!Atunci e doar un gest de mica publicitate pt importanta autorului!
Amu eu as scrie ceva acolo dar daca sunt pt putere in disputa pro-contra sunt dezavantajata pt ca am doar o varianta de propaganda:PRO!
Dar opozitia are 3 variante la dispozitie:
Conta
Pro contra
Contra pro
Asta nu este democratie ci discrimiare in favoarea opozitiei!
ca atare o disputa pro-contra intre opozitiesi putere e nedemocraticeasca !Pt a echjlibrasansele propunca daca puterea are treime +1 din voturile opozitiei sa castige!Asa ar fi chilibru democratic!Rog sa se se treaca ca un capitol distinct in noua constitutie progrmata sa apara la PASTELE CAILOR
Eleno,esti penibila prin ceea ce scrii.E timpul sa mergi sa -ti expui parerile la psd.
Nu e penibila, e proasta rau, femeia asta este imaginea perfecta a debililor antenisti care voteaza partidul neo- comunist PSD.
Psd este un partid mare dar din nefericire tot politica partinica face!Eu insa fac doar politica pe care o cred eu ca ma repezinta!Cu ceva timp in urma imi placea politica si stilul de vorbitor ale lui Crin Antonescu!Dar de cand s-a dus la PPE m-a dezamagit si imi face greata acum!Dar tu draga Carmenus nu ai simntul umorului…..si… nu te pot ajuta la sagacitate! eu fac doar politica adevarului….
stiti de ce va castiga Ponta?Pt ca exista proppepeesti ca Laur care indeparteaza votantii de la alti candidati spre Ponta!Laurul este o planta otravitoare!Dar atat stii atat postezi!Cert este ceva:cu cat posteaza mai multi ca tine cu atat cresc prin antiteza sansele lui Ponta la presedentie!Dar asta e greu depriceput pt unii ca tine!
Ileana disteapta iesti! din ci parinti ai esit ?ca ai mei desigor !UNDI tI PUT INTALNI SA NE DERULAM IDEELE ?