Boala limbii albastre nu afectează, deocamdată, nici o rumegătoare din judeţul Suceava.
Autoritatea Sanitară Veterinară a anunţat că, la nivel naţional, aproximativ 350 de animale au fost afectate de această boală răspândită de ţânţari, dar care nu se transmite la om.
În schimb, în judeţul Bacău s-au semnalat 35 de vaci bolnave, în Vaslui 8, iar în Botoşani una.
Medicii veterinari monitorizează situaţia şi au interzis deja trecerea oilor, vacilor şi caprelor din Botoşani în Suceava.
“Veterinari din judeţ au declanşat o informare a crescătorilor şi, de asemenea, colegii noştri vor fi prezenţi în târgurile de animale – duminică la Vereşti, iar luni la Liteni” a declarat şeful Direcţiei Sanitară Veterinară LEON POSTOLACHE.
Boala limbii albastre este cauzată de un virus care este transmis numai de o specie de ţânţari, împotriva acestora fiind dispuse dezinsecţii.
Boala afectează rumegătoarele şi nu se transmite la om.
De asemenea, laptele sau carnea provenite de la animalul bolnav nu constituie un pericol pentru sănătatea umană.
Dan PASCARU