Festivalul de artă medievală de la Suceava va aduna, între 14 şi 17 august, cavaleri, domniţe, păpuşari şi cascadori.
Manifestarea se va desfăşura la Cetatea de Scaun şi la Muzeul Satului Bucovinean din apropiere.
Publicul se va delecta cu turniruri, spectacole cu foc, dansuri, cântece medievale, şcoli de lupte, teatru pentru copii, tir cu arcul şi acrobaţii cu cai.
Conducerea Muzeului Bucovinei a precizat că, în prima zi, se va desfăşura un concert Hara şi parada partricipanţilor cu făclii, pe traseul Obcini – George Enescu – Primărie – Bulevardul Ana Ipătescu – Cetatea de Scaun.
În zilele de 15 şi 16 august vor concerta trupele Odyssey şi Truverii, iar pe 17 august Trei Parale.
Biletele vor costa 2 lei pentru copii, elevi şi studenţi şi 7 lei pentru adulţi.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul dp Net