Un politist de frontiera de la Siret nu poate justifica aproape 60.000 euro

controale vamiAgenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 206.618 lei (aprox. 58.866 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de FLORIN CONSTANTIN LUPU, agent şef în cadrul Serviciului Poliţia de Frontieră Siret – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.

În perioada 2004 – 2010, el a realizat venituri salariale în cuantum de 169.185 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 375.803 lei, rezultând o diferență nejustificată de 206.618 lei (aprox. 58.866 euro).

A.N.I. a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către FLORIN CONSTANTIN LUPU în perioada exercitării funcţiei publice.

Agentul şef a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Potrivit unui comunicat de presa, persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

 

Dan PASCARU
readactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string shVTYA to the field below: