“TRADIŢIE, ARTĂ, SACRALITATE” la Muzeul de Artă Ion IRIMESCU - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

“TRADIŢIE, ARTĂ, SACRALITATE” la Muzeul de Artă Ion IRIMESCU

De    •   Publicat acum 6 ani, 6 aprilie 2014   •   Fara comentarii

Afis- Eveniment- Traditie, Arta, Sacralitate

Sala pictor “Aurel Băeşu”, va găzdui duminică, 13 aprilie a.c., evenimentul  “TRADIŢIE, ARTĂ, SACRALITATE, care va fi moderat de preotul Gheorghe Brădăţanu şi va avea în program, vernisarea unei Expoziţii de artă religioasă, în cadrul căreia, participanţii vor avea bucuria de a admira talentul unor pictori de icoane pe sticlă şi măiestria realizatorilor de ouă încondeiate din zona Bucovinei. Despre artă şi tradiţiile pascale va vorbi doamna profesoară Elvira Romaniuc, director al Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, de la Gura Humorului.

Tot cu acest prilej, monahia-scriitoare Elena Simionovici îşi va lansa noul volum intitulat: “Mănunchi de gânduri”- carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Monahia-scriitoare Elena Simionovici este mereu prezentă în viaţa culturală suceveană publicând în fiecare an câte o carte, dacă luăm in considerare reeditările şi traducerile făcute.de dumneaei şi pentru care a fost premiată la nivel local, naţional şi internaţional.

Este membră a Societăţii scriitorilor bucovineni, a Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi a Asociaţiei Culturale GEEA(Botoşani), dar şi foarte cunoscută prin “prelegerile-ghid echilibrate, întelepte, impecabil articulate şi rotunjite literar” prin care oferă vizitatorilor informaţii despre comorile existente la Mănăstirea Voroneţ.

Publicaţia “Mănunchi de gânduri” este o carte a majoratului, în care autoarea reuneşte “pagini risipite” în diferite reviste şi cărţi de-a lungul timpului, sub coperta unui singur volum.

“Mănunchi de gânduri” cuprinde un buchet de eseuri structurate în trei capitole intitulate: Oameni…, Cărţi… şi Locuri…

În capitolul “Oameni…” autoarea scrie despre oameni dragi sufletului său, despre binefăcătorii Mănăstirii Voroneţ, dar şi despre ambasadori ai valorilor culturale ale României, adevăraţi români aflaţi în ţară sau risipiţi pe continentele lumii, dintre care remarcăm pe soprana Angela Gheorghiu, prinţul Şerban Cantacuzino, Nicolae  Noica(“ministru rar”), academicianul Andrei Eşanu şi alţii.

Capitolul ”Cărţi…” este o selecţie de prezentări şi recenzii de carte publicate de monahia Elena în diferite periodice.

În realizarea ultimei secvenţe a volumului intitulată “Locuri…”, autoarea cheamă din memoria “pelerinului aflat în căutarea luminii”, amintiri despre oameni, întâlniri de suflet, despre locurile în care teologia istoriei se intersectează cu geografia sacră, în eseurile: “Israel, ţara cu munţi sfinţiţi” , “Florile Ţării Sfinte”, “Egiptul, ţara contrastelor”, “Pelerinaj în Grecia ortodoxă”, “Călătorie prin ceaţă  spre lumină”, precum si despre unele alese întruniri internaţionale şi intercofesionale la care a participat.

În concluzie “Mănunchi de gânduri” este un dar profund creştinesc făcut cititorilor, dar şi un îndemn la pelerinaj adresat iubitorilor de natură, cultură şi artă.

INVITATIE-Eveniment- Traditie, Arta, Sacralitate

    Print       Email
  • Publicat: acum 6 ani, 6 aprilie 2014
  • de:
  • Ultima modificare: aprilie 5, 2014 @ 11:48 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string biimMz to the field below: