Despre mediere în lumina noii legislații penale (II) - Ziarul de pe Net - Pentru suceveni
Incarcare...
Esti aici:    >  Avocat  >  Articolul curent

Despre mediere în lumina noii legislații penale (II)

De    •   Publicat acum 4 ani, 4 aprilie 2014   •   1 comentariu

Mihalescu Constantin mediator 2 

Mediator autorizat drd. Constantin Mihalescu

vicepreşedinte filiala Suceava a Camerei Mediatorilor din România 

 

 

 


Cadrul legal actual al medierii penale
în România. Procedura aplicabilă.

 Dacă sub incidenţa vechii legislaţii penale, reprezentanţii Ministerului Public, prin diferite rapoarte şi sesizări publice postate pe site-urile de specialitate cum ar fi just.ro, atrăgeau atenţia asupra creşterii permanente a volumului de activitate raportat la capacitatea reală a instituţiei, cu consecinţa previzibilă a blocării sistemului şi activităţii acesteia, prin numărul excesiv de mare de dosare de soluţionat de fiecare procuror ( în anul 2010 exista un număr de 6 ori mai mare decât în anul 1989 şi dublu faţă de 2004, potrivit sursei citate) solicitau modificări de substanţă ale normelor de procedură care să reglementeze principiul oportunităţii acţiunii penale şi susţineau că prioritatea sistemului judiciar trebuie să fie identificarea de soluţii care să permită limitarea numărului de dosare, iar intervenţia legiuitorului să vizeze cauzele problemei, în condiţiile în care datele statistice demonstrau fără echivoc că evoluţia numărului de dosare nu este însoţită şi de o evoluţie corespunzătoare a infracţionalităţii, sub incidenţa N C.P.Pen., în care principiul oportunităţii este consacrat expres prin art. 7 alin. 2, care prevede că în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia.”,, procurorul poate să dispună, potrivit aceleeaşi surse, “ca inculpatul să îndeplinească, într-un termen stabilit, una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;

 b) să ceară public scuze persoanei vătămate;

c) să îşi îndeplinească obligaţiile de întreţinere scadente;

d) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;

 e) să frecventeze un program de consiliere derulat sau monitorizat de serviciul de probaţiune,” iar dacă inculpatul “nu dovedeşte îndeplinirea obligaţiilor în termen de 6 luni de la comunicarea ordonanţei, procurorul revocă ordonanţa iar o nouă renunţare la urmărirea penală nu mai este posibilă în aceeaşi cauză”, instituţia medierii poate juca un rol important.

Practic, după părerea mea, instituţia medierii poate avea succes întrucât pe de o parte făptuitorul va fi interesat şi va incerca să profite de acest nou beneficiu al legii penale iar, pe de altă parte, partea vătămată va fi interesată să-şi recupereze prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Noua legislaţie penală de inspiraţie modernă şi europeană nu poate constitui pentru făptuitori un refugiu şi o modalitate de a eluda legea şi a scăpa nepedepsiţi. Faptul că, în prezent, în România se consolidează democraţia şi legalitatea şi se încearcă debarasarea de elementele birocratismului şi a controlului mărunt asupra acţiunilor oamenilor precum şi diminuarea neajunsurilor vieţii sociale care duc la infracţiuni, şansa dată de legiutor făptuitorului de a se căi şi îndrepta, nu va trebui privită ca o slăbiciune a societăţii. Societatea, prin procuror, dacă va constata că în cele şase luni alocate făptuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi a fost de rea credinţă, va reacţiona cu siguranţă.

În aceste condiţii, mediatorului, neutru şi imparţial, aflat la mijloc între două sau mai multe personaje care emană energii negative, îi va reveni un rol foarte important şi va trebui să îşi găsească şi să îşi mobilizeze toate resursele necesare diminuării acestei stări de conflict. El va mai trebui să ţină seama de raporturile de putere dintre părţi şi să reechilibreze balanţa atunci cand se impune acest lucru, pentru ca medierea să nu semene cu o reglare de conturi. Mediatorul trebuie să mai aibă în panoplia sa arme precum: echilibru, calm, forţă psihică, abilităţi de comunicare, de gestionare a situaţiilor dificile, reacţii rapide, inteligenţă şi onestitate, pentru ca acordul de mediere încheiat între părţi să fie unul durabil şi nu unul formal încheiat fie în defavoarea unei părţi fie încheiat pentru eludarea legii penale în favoarea făptuitorului.

Nu este nici un secret că medierea penală sub incidenţa vechiului cod nu a avut succes. Cele 12 infracţiuni ale căror răspundere penală se înlăturau prin retragerea plângerii prealabile sau prin împăcarea părţilor, cum ar fi: Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.pen.), Vătămarea corporală (art.181 C.pen.), Vătămarea corporală din culpă (art.184 alin.1 şi 3 C.pen.) Violarea de domiciliu (art.191 alin.1 C.pen), Seducţia (art.199 C.pen.),  Furtul (art.210 C.pen), Abuzul de încredere (art.213 C.pen.), Distrugerea art. 217 alin.1 C.pen.), Tulburarea de posesie (art.220 C.pen), Abandonul de familie (art.305 C.pen.), Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art.307 C.pen.), Tulburarea folosinţei (art.320 C.pen.) şi art.16.1 introdus în C.p.p. prin Legea 202/2010 care stipulează că în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii, cu privire la despăgubirile civile, au fost rareori mediate şi soluţionate printr-un Acord de Mediere chiar şi în condiţiile în care nu era obligatoriu ca victima să întâlnească făptuitorul în cadrul procedurii de mediere, părţile putând fi reprezentate de împuterniciţi cu procură notarială, sau de avocaţi.

În schimb, potrivit noii legi penale, medierea în timpul unui proces penal ar fi posibilă în latura penală pentru un număr restrâns de infracţiuni – 28 la număr – (anume cele cu privire la care este necesară plângerea prealabilă sau este posibilă împăcarea) – art.67 alin.1 din legea medierii, cum ar fi: Lovirea sau alte violenţe (art.193); Vătămarea corporală din culpă (art.196); Violenţa în familie (art.199);  Ameninţarea (art.206); Hărţuirea (art.208); Violul (art.218 alin1 şi 2 ); Agresiunea sexuală (art.223); Violarea de domiciliu (art.224); Violarea sediului profesional (art.225); Violarea vieţii private (art.226); Divulgarea secretului profesional (art.227); Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă (art.231); Abuzul de încredere (art.238); Abuzul de încredere în fraudarea creditorilor (art.239); Bancruta simplă (art.240); Bancruta frauduloasă (art.241); Gestiunea frauduloasă (art.242); Însuşirea bunului găsit din eroare de făptuitor (art.243); Înşelăciunea (art.244); Înşelăciunea privind asigurările (art.245); Distrugerea (art.253 alin.1 şi 2); Tulburarea de posesie (art.256); Asistenţa şi reprezentarea neloială (art.284); Violarea secretului corespondenţei (art.302); Abandonul de familie (art.378); Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor (art.379) şi Împiedicarea exercitării libertăţii religioase (art.381)

În opinia dl.judecător Cristi Danileţ (postată pe blog-ul personal), 30 (treizeci) ar fi numărul infracţiunilor prevăzute de NCP şi alte câteva sunt prevâzute în 7 (şapte) legi speciale.

În schimb, medierea în latura civilă a cauzei penale este posibilă pentru orice infracţiune dar numai cu privire la pretenţiile civile (art. 23 alin.1 NCpp).

După opinia judecătorului Cristi Danileţ,”medierea în latură penală nu este posibilă (căci între victimă şi făptuitor nu poate avea loc vreo negociere şi nu se poate încheia vreo înţelegere cu privire la încadrarea juridică a faptei ori cu privire la aplicarea pedepsei ori cuantumul acesteia), iar medierea în latură civilă nu poate fi limitată doar la pretenţiile civile.”, iar “Acordul de mediere penală este un impediment la declanşarea/continuarea procesului penal alternativ la retragerea plângerii prealabile sau împăcarea încă din 2010. Prin urmare, el nu este un mijloc de realizare a vreuneia din celelalte impedimente.”     

Concret, în materie penală, susţine acelaşi judecător,” medierea este de două feluri: civilă şi penală. Medierea civilă în procesul penal vizează doar acţiunea civilă şi reprezintă în fapt o tranzacţie intermediată de mediator în ce priveşte doar despăgubirile pretinse pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Un astfel de acord de mediere nu va bloca derularea laturii penale, ci eventual va influenţa soluţia pe fondul acţiunii penale (art.74 ind.1 NCP . S-ar putea încheia astfel de acorduri, pe latura civilă, pentru orice fel de infracţiun”.

Opinia mea este că printr-un astfel de acord de mediere nu se va realiza automat şi împăcarea părţilor. Între părţi se poate instala doar o înţelegere cu privire la dezdănuare şi nicidecum o împăcare, fiindcă este greu de acceptat ca victima, care a avut de suferit şi continuă să sufere, în unele cazuri atât fizic cât şi psihic toată viaţa, să poată ierta fapta nesăbuită a făptuitorului. A te împăca înseamnă să uiţi răul care ţi-a fost cauzat, dar când acel rău are consecinţe negative asupra sănătăţii şi integrităţii corporale pentru întreaga viaţă, pe care le trăieşti şi le simţi în fiecare zi, nu se poate uita uşor şi, ca atare, nu te poţi împăca cu cel care ţi-a pricinuit răul. Dacă pentru anumite tipuri de infracţiuni, întâlnirea dintre autor şi victimă, în cazul procedurii de mediere, nu face decât să reînvie şocul emoţional al victimei, producând un effect traumatizant, în cazurile în care se mediază o mică sau medie delincvenţă, medierea poate avea o influenţă reductivă a traumatismului emoţional, în măsura în care traumatismul nu a avut o intensitate mare.

Medierea penală este o practică restaurativă care presupune dialogul victimă-infractor. Relaţia dintre făptuitor şi victimă într-un asemenea caz va capăta, în cele mai multe cazuri, un caracter formal şi glacial pe fond şi va subzista comunicarea între părţi doar în ceea ce priveşte dezdăunarea pentru prejudiciul cauzat. Nu putem minimaliza însă nici reacţia pozitivă a delicventului faţă de mediere în unele situaţii.. Nu este exclus ca obiectivul medierii să fie atins iar delincventul (suspectul sau inculpatul) să se înscrie într-o logică de responsabilizare urmare a posibilităţii de a-şi exprima punctul de vedere asupra acţiunii sau inacţiunii ce i se atribuie, să personalizeze obiectul acţiunii sau inacţiunii sale, gravitatea faptei şi modalitatea de a repara răul făcut.                                                                                                                                                      Pe de o parte medierea şi mediatorul nu ar trebui să intre în ecuaţie până nu este stabilită vinovăţia făptuitorului, pe baza acţiunii sau inacţiunii sale, legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea făptuitorului. Numai după ce este stabilită vinovăţia şi valorea prejudiciului se poate apela la mediator pentru a sprijini, prin abilităţile sale, înţelegerea dintre părţi cu privire la dezdăunarea victimei şi eventual împăcarea părţilor fără ca înţelegerea să cuprindă obligaţii nerezonabile şi neproporţionale.

Pe de altă parte, niciuna dintre părţi nu poate fi constrânsă să apeleze la mediere. Părţile nu sunt obligate, aşa cum se prevede în legislaţia civilă, “să se informeze anterior cu privire la avantajele medierii şi nu există nicio sancțiune pentru neparcurgerea acestei proceduri.”

Potrivit judecătorului Cristi Danileţ, sub aspectul efectelor produse de acordul de mediere încheiat, deosebim:

a. infracţiuni urmăribile la plângerea prealabilă sau pentru care e posibilă împăcarea: acordul de mediere împiedică începerea sau continuarea procesului penal producând astfel efecte în ambele laturi ale procesului penal – sunt 30 de infracţiuni în Codul penal şi alte infracţiuni din 7 legi speciale.

– dacă acordul intervine în faza de urmărire penală, procurorul opreşte procedurile penale; ca urmare, acordul poate fi supus validării prin autentificare la notar sau consfinţire la instanţă (căci procurorul nu are atribuţii decât cu privire la acţiunea penală);

– dacă intervine în faza de judecată, inculpatul va fi achitat şi se va lua act de acordul de mediere care poate fi pus astfel în executare

b. alte infracţiuni: procesul penal se derulează sub aspectul laturii penale după regulile obişnuite, iar sub toate celelalte aspecte se va da efect acordului de mediere penală. Mai mult:

– dacă cauza se termină în faza de urmărire penală ca urmare a acordului părţilor, acordul de mediere va putea sta la baza unei soluţii de renunţare la urmărire penală (art. 318 alin. 1 şi alin.2 NCPP). Anumite obligaţii asumate de părţi în cadrul acordului de mediere vor putea fi impuse de procuror suspectului/inculpatului pentru a fi realizate în maxim 9 luni, sub sancţiunea revocării măsurii dispuse, aceea de renunţare la urmărire (art. 318 alin. 3 şi alin.4);           

– dacă cauza este trimisă în judecată, instanţa va putea pronunţa, după caz, condamnarea cu executare în penitenciar, reţinând ca circumstanţă atenuantă cu efect obligatoriu de reducere a pedepselor legale cu o treime „eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii” (art.75 alin.2 C.pen). Tot astfel, în anumite condiţii se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 91 C.pen), renunţarea la aplicarea pedepsei (în condiţiile art. 80-82 C.pen) sau amânarea aplicării pedepsei (în condiţiile art. 83-90 C.pen) – prevederile cuprinse în acordul de mediere se vor examina de către instanţă în cadrul procedurii de verificare a condiţiilor pentru a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei, care printre criteriile referitoare la infractor prevăd şi „eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare [art. 91 alin.1 lit d), art. 80 alin. 1 lit. b), respectiv art. 83 alin. 1 lit. d) noul Cod penal].“

În altă postare pe blog, judecătorul Cristi Danileţ explică pe larg şi pe înţelesul tuturor întreg procesul prin care se poate realiza medierea penală şi anume că “pe durata medierii, suspendarea procesului penal este facultativă, iar durata este de maxim 3 luni. În cazul în care medierea are succes, acordul de mediere trebuie să consacre înţelegerea părţilor. Clauzele acordului de mediere pot fi dintre cele mai variate şi nu se limitează la repararea prejudiciului, obligatoriu fiind doar să privească drepturi asupra cărora părţile pot dispune (e greşit să se menţioneze „persoana vătămată îşi retrage plângerea prealabilă” sau „părţile se împacă” – căci atunci se face trimitere la alte instituţii, care au regim diferit). Pe mediator nu trebuie să îl intereseze încadrarea juridică. El poate să accepte să facă o mediere indiferent de infracţiunea pentru care se poate face plângere sau s-ar fi demarat procedurile penale, mai ales că încadrarea juridică definitivă o va face numai instanţa la finalul procesului. El trebuie să se ocupe de medierea conflictului dintre părţi, nu de aspectele juridice ale acestuia, informându-le doar într-un mod general asupra posibilelor efecte ale acordului, unele obligatorii (stoparea procedurilor în cazul unor infracţiuni „simple”) altele la opţiunea magistratului (reducerea pedepsei, renunţarea la proceduri etc). Acordul de mediere se trimite organului judiciar în original şi în format electronic. Părţile trebuie să se prezinte în faţa organului judiciar pentru a confirma înţelegerea (excepţie: dacă acordul este autentificat la notar)”.

În practica medierii penale din România, continuă acelaşi judecător, “au fost cazuri concrete cand infracţiunea era pe fond, în paralel s-a ajuns la un Acord de Mediere pe latura civilă şi judecătorul la momentul sentinţei a ţinut cont de faptul că a existat un Acord de Mediere pe latura civilă; în aceste cazuri acest acord a avut efecte şi pe latura penală, ajutând şi formând convingerea judecatorului că o pedeapsă cu suspendare şi nu cu executare este meritată de inculpat, suficientă, deşi acesta şi avocaţii păreau să aibă la începutul procesului şanse mici la pedeapsa cu suspendare în cazul dat. Observăm că o înţelegere pe latura civilă şi o împăcare în sens civil a părţilor în sfera reparaţiillor civile poate avea efecte penale la individualizarea pedepsei şi la măsura suspendării executării”, a mai explicat judecătorul.

    Print       Email
  • Publicat: acum 4 ani, 4 aprilie 2014
  • de:
  • Ultima modificare: aprilie 8, 2014 @ 7:52 am
  • Sub: Avocat, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: ,

1 comentariu

  1. La cat de incordata este situatia in cazul conflictelor penale, nu prea vad modalitati de aplicare a medierii. Sigur ca exista teoria foarte frumos prezentata mai sus, dar, sa nu uitam ca medierea se bazeaza pe vointa partilor si pe increderea pe care acestea o au fata de mediator !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imagine cod de securitate

*

Please copy the string Kj2rVj to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com