Drumuri bucovinene (XIV): Biserica Mănăstirii Humor - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Drumuri bucovinene (XIV): Biserica Mănăstirii Humor

De    •   Publicat acum 7 ani, 3 noiembrie 2013   •   Fara comentarii

Caracteristic pentru Moldova medievală este că bisericile construite de către boieri nu aveau turlă. Nu ştiu dacă era o regulă explicită impusă de Biserică sau doar o chestiune de smerenie faţă de autoritatea conducătoare, pentru a nu îndrăzni cumva să depăşească în măreţie vreo creaţie a voievodului, dar cert este că această regulă a fost respectată cu stricteţe atunci când s-a construit biserica mănăstirii Humor.

 Humor-Est

Primul ctitor al acestei biserici se presupune a fi Vornicul Oană (sec. XV), însă ea a fost distrusă în întregime în sec. XVI. Aşa că în anul 1530, un alt logofăt, Toader Bubuiog şi soţia sa, Anastasia, au ctitorit o nouă biserică – cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” – în apropierea fostului edificiu. Noua biserică a fost ridicată cu sprijinul domnului Moldovei de atunci, Petru Rareş, în plan trilobat, în formă de cruce, fără turlă, cu abside semicilindrice, având compartimentarea: altar, naos, gropniţă, pronaos, pridvor deschis (acesta din urmă apărând ca element de construcţie pentru prima dată în Moldova).

Aşadar, se pare că domnitorul a păstrat un anumit drept eminent asupra mănăstirii, marcat prin figurarea lui pe tabloul votiv principal, ca şi prin planul complet al bisericii – cu camera mormintelor – dar că a cedat anumite privilegii logofatului Teodor Bubuioc, care apare astfel ctitor secundar, figurat în tabloul funerar, şi este înmormântat în camera mormintelor precum un membru al familiei domnitoare. Mai mult decat atât se pare ca acest privilegiu era taransmisibil, pentru că în pronaos apare al treilea tablou votiv, pomenind şi înfăţişând pe al doilea ctitor Daniil Hatmanul şi pârcălab al Sucevei, poate un membru al familiei lui Teodor Bubuioc.

Humor-Sud

Biserica a fost construită în 1530 dar pictată în 1535 de un anume Toma din Suceava. Posedă atât pictură interioară cât şi exterioară, programul iconografic fiind cel impus de Petru Rareş, fiind o descriere în imagini a evangheliei şi totodată un manifest antiotoman. Apare şi aici „Asediul Constantinopolului” pe peretele sudic, pe registrul de jos, dar faţă de repreentarea de la Moldoviţa este cu mult mai ştearsă. De altfel, efectele trecerii timpului şi acţiunea nemiloasă a vremii şi vremurilor au făcut ca partea nordică a pereţilor exterior să-şi piardă veşmântul pictural. Se poate distinge, însă, o mare parte din tema „Arborelui lui Iesei” din dreptul gropniţei. Totuşi sudul încă reuşeşte să impresioneze şi se pot recunoaşte câteva tematici de anvergură: „Cinul” – lucrare de proporţii ce acoperă absidele naosului şi altarul – , „Viaţa Sfântului Nicolae” ce acoperă peretele aferent gropniţei, „Acatistul Maicii Domnului” este o succesiune de icoane ce o are ca figură centrală pe Fecioara Maria, fiind reprezentări inspirate atât din Evanghelie cât şi din evenimente datorate unor apariţii divine descrise în alte scrieri biserceşti. Sigur că în perioada construcţiei bisericii, marea masă a populaţiei era analfabetă aşa că o succesiune în imagini a învăţăturilor creştine a fost cea mai bună soluţie pentru a ţine vie flacăra credinţei în sânul unei populaţii mereu hăituită de diverse culturi şi ideologii religioase.

Peretele estic din pridvorul deschis prezinţă „Judecata de apoi”, fiind de asemenea o lucrare de proporţii ce străjuieşte intrarea în pronaos.
Humor-Iesei

Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură este o relativă unitate de tonalitate cromatică, datorită predominanţei diferitelor nuanţe de rosu-purpuriu, brun-roşcat, roşuri-violete etc. Ca şi albastrul de la Voroneţ, ca şi verdele de la Arbore, acest roşu constituie o dominantă şi o permanentă cromatică specifică monumentului. Biserica a fost îmbrăcată pe interior cât şi pe exterior de o minunată haină de pictură în frescă, tehnică întâlnită la Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore. Pictura interioară continuă tradiţiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, punându-se însă accent mai mult pe caracterul narativ al prezentării, ceea ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor. Humor-2TvAceastă narare se poate vedea mai cu seamă în „Săptămâna Patimilor”. În dreapta intrării în naos, pe peretele de vest, ne întâmpina tabloul votiv al lui Petru Rareş, iar în gropniţă sunt cele două morminte ale ctitorilor împreună cu tablourile lor funerare.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica mănăstirii Humorului se înscrie fără ezitare în seria monumentelor specifice lui Petru Rareş, adică adună acele noutăţi proprii acestei vremi integrate tipului deja definit în vremea excepţionalei dezvoltări de sub domnia Sfântului Ştefan cel Mare. Humor - VestAstfel pridvorul îşi găseşte o frapantă asemănare cu acela de la Moldoviţa; boltirea de asemenea, dar soluţiile sunt mai simple, chiar modeste poate şi din faptul că-i ctitorie boierească şi nu una domnească. Până şi etajarea camerei mormintelor cu amenajarea tainiţei în nivelul superior, comunicând printr-o scara în melc, este asemănătoare cu Moldoviţa. Chiar şi ancadramentele de piatră profilată de la uşi şi ferestre fac parte din aceiaşi familie (gotice, contaminate de elemente de Renaştere, dar sunt mai puţine şi mai rare decât la celelalte două ctitorii domneşti Probota şi Moldoviţa). Doar pictura, deşi nu a dispus de celeaşi spaţii şi întinderi, s-a înscris la un nivel tot atât de spectaculos ca şi la celorlalte două ctitorii mai sus amintite, dacă nu chiar depăşind întrucâtva pe acea a Moldoviţei.

Humor-TurnTurnul de apărare din incinta mănăstirii a fost construit de domnitorul Vasile Lupu în anul 1641.

Viaţa monahală a călugărilor a fost întreruptă după anul 1774, în timpul ocuparii Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. În 1785 Humorul a devenit şcoală pentru copiii localnicilor, iar în 1850 a servit ca depozit de materiale pentru autorităţile locale. Mult mai târziu biserica a devenit biserică parohială, apoi monument istoric, beneficiind de programe de restaurare a picturii (1972-1974), sub egida UNESCO, iar la 1 august 1991 şi-a recăpătat statutul de mănăstire, acum fiind slujită de călugăriţe.

Trebuie de menţionat că aici, în muzeul mănăstirii, se păstrează tetraevangheliarul din 1473, realizat pe cheltuiala Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Însemnătatea acestei cărţi sfinte nu este numai de natură religioasă precum am fi tentaţi să credem, ci mai degrabă una istorică. Şi asta nu doar din pricină că ar fi creaţia de suflet a voievodului Ştefan cel Mare, ci pentru că în paginile sale a fost descoperită o miniatură ce-l infăţişează pe acesta. Împortanţa acestei descoperiri, de prin anul 1881, a cărturarului academician Melchisedec constă în faptul că prin această imagine s-a definit şi stabili(za)t pentru totdeauna portretul voievodului. Acum noi îl ştim pe Ştefan cel Mare ca fiind un tânăr cu părul blond, lăsat în valuri pe umeri, cu Humor - Stefan cel maremustaţa (precum reprezentarea din tetraevangheliar). Ori până la această descoperire, chipul lui Ştefan cel Mare era imaginat după o litografie fantezistă a lui Gheorghe Asachi executată la rându-i după o pictură din secolul al XVIII-lea şi mai ales după tabloul votiv al bisericii din Bădeuţi, voievodul purtând barbă. Din acest motiv, vom regăsi multe reprezentări votive din perioada modernă avându-l pe voievod reprezentat cu barbă (vezi tablourile votive de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Iaşi, Biserica Sf. Ioan Domnesc de la Piatra Neamţ etc.). Se ştie că episcopul Melchisedec a avut mult de furcă chiar cu personalităţile academice în privinţa descoperirii şi opiniei sale atât de importantă. B.P. Haşdeu s-a opus vehement la început opiniei lui Melchisedec, dar în cele din urmă a fost şi el de acord, că “după cum până aici portretul lui Ştefan era portret cu barbă, de asemenea de aici înainte cel fără barbă rămâne portretul lui până la proba plauzibilă contrarie!” (“Analele Academiei Române” …, p. 59). De ce totuşi această „derută” în acceptarea chipului acestui voievod atâta timp cât au existat tablouri votive la toate ctitoriile sale? Din simplul motiv că în timpul ocupaţiei otomane din 1538, când sultanul Suleiman Magnificul a stăpânit timp de două luni Cetatea Sucevei, turcii au profanat bisericile lui Ştefan mai ales, scrijelind chipul voievodului din tablourile votive. Un rău ce a fost reparat prin descoperirea de la Humor.

Deşi nu este o ctitorie domnescă, biserica mănăstirii Humor impresionează prin eleganţă, frumuseţe şi trăinicie, fiind o altă bijuterie a Bucovinei ce completează acum tezaurul mondial deţinut de UNESCO.

 

Gabriel TODICĂ
Ziarul de pe Net

 

    Print       Email
  • Publicat: acum 7 ani, 3 noiembrie 2013
  • de:
  • Ultima modificare: noiembrie 3, 2013 @ 12:34 am
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string uJqDdY to the field below: