Colţul cinicului (11) - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Pamflet  >  Articolul curent

Colţul cinicului (11)

De    •   Publicat acum 7 ani, 26 iunie 2013   •   Fara comentarii

Calugarita Todirel  11. Frumuseţea este una dintre promisiunile, adesea neonorate, ale fericirii. Ea aparţine mai puţin celor ce o distribuie (fǎrǎ sǎ o împartǎ), degajând-o din toţi porii, cât mai ales celor ce nu ostenesc s-o tot remarce, deci celor ce-şi pǎstreazǎ intactǎ capacitatea de a admira.

 

Cu aceste gânduri maimuţǎream, mai alaltǎieri, înţelepciunea, contemplând (iar “contemplaţia”, o ştim de la Nichita, “distruge bunul simţ”) noul lot de june frumuseţi ce invadeazǎ, în plinǎ varǎ, searǎ de searǎ, Fǎlticeniul.

 

Fiare delicate, ele sunt gata sǎ-ţi smulgǎ ochii din orbite, fluierǎturile de pe buze, exclamaţiile (dacǎ nu inima) din piept, fluturii din stomac şi capul de pe umeri. Dar se mulţumesc, cu inocenţǎ pisiceascǎ, sǎ-ţi extragǎ banii din buzunare sau, cu inevitabilul lor egoism, sǎ-ţi toace suav hǎlcile de timp liber.

 

Şi nu au pretenţia, pentru cei ce fac imprudenţa sǎ le declare admiraţia necondiţionatǎ, nici mai mult nici mai puţin decât sǎ se considere, pe veci, proprietarele lor. Este, acesta, riscul tuturor celor ce nu iau în serios vorbele lui Napoleon :”Pentru bǎrbat, singura victorie în amor e fuga”.

 

Le ţin, aşadar, evidenţa, observator discret, pe câte-un scaun plasat strategic în marginea unei “terase de pierdere” de pe falezǎ şi din spatele unor ochelari gata-aburiţi.

Sunt atât de frumoase, cǎ-ţi vine sǎ le treci imediat pe o listǎ, oricare. (De preferinţǎ, în paralel cu rubrica de cheltuieli, pe care ipotetica viaţǎ împreunǎ te-ar determina sǎ le antamezi pentru menţinerea în limite rezonabile a frumuseţii fiecǎrui exemplar în parte.)

 

Îmbrǎcate (iar când spun “îmbrǎcate”, acesta e doar un fel de a vorbi) de parcǎ pǎrinţii lor le-ar fi ascuns hainele ca sǎ le-nchidǎ drumurile, iar ele au fugit direct din baie, fǎrǎ s-o mai strige pe Evrika (sic !), mamzelele dau foarte puţin de lucru imaginaţiei noastre, de mai cǎ nu mai avem ce dezbrǎca din priviri.

 

Sunt convins cǎ, mǎcar cele ce n-au evadat de sub tutelǎ, aveau la plecarea din casǎ, peste fustiţa surorii mai mici, vreo zdreanţǎ coloratǎ care sǎ mai salveze din aparenţe. Se vede treaba, însǎ, c-au scǎpat de ea în doi timpi şi trei mişcǎri, odatǎ cu nasturii de sub gât, cu mult înainte de a ajunge la uşa blocului.

De altfel, e ceva vreme de când nu mai ştiu în ce direcţie merge moda: de la liceence spre prostituate sau invers ? Pe de altǎ parte, n-ar fi niciun gheşeft dacǎ vreo pǎpuşǎ şi-ar obosi ochişorii cu acest articol şi ar trage concluzia pripitǎ cǎ ar trebui sǎ ne ascundǎ cât e de formoasǎ.

 

Şi mai cǎ nu-ţi mai vine sǎ bagi în seamǎ loturile din anii trecuţi, compuse din specimene ce nu mai sunt atât de spectaculoase şi care, în plus, sunt uzate de atâtea priviri şi de prezenţa pe atâtea liste. Mai ales cǎ s-au şi împuţinat pe deasupra, unele luând drumul oraşelor mari sau al strǎinǎtǎţii, altele urmându-şi soţul – în care au avut grijǎ sǎ-şi transforme fostul coleg dintr-a noua, aruncat astǎzi în lumea comparaţiilor, deci a nefericirii.

 

Le revǎd peste ani, frumuseţi estompate, cu cearcǎne şi vergeturi, cu fluturele şturlumbatic din inimǎ rǎpus definitiv. Acre, de se-ntrevede potenţiala soacrǎ în ele. Bune doar de pariat în cât timp se transformǎ ceva frumos şi delicat în ditamai paceaura şi care este contribuţia bǎrbaţilor, în procente, la aceastǎ jalnicǎ schimbare. Poate de aceea norocul urâtei, o ştim dintotdeauna, şi-l doreşte frumoasa.

 

Cel puţin noi ne consolǎm cu ideea cǎ, oricum, tot suntem mai frumoşi ca d…akku. Iar urâţenia are calitatea aceasta singularǎ: dureazǎ. Nu existǎ riscul sǎ se transforme în altceva. Ba, aş zice, chiar persistǎ în esenţa ei, este o perpetuǎ devenire întru fiinţǎ.

 

Pe când drumul de la frumuseţe duce mereu altundeva, de multe ori la imoralitate, oricât de întortocheat îl vor considera unii moralişti. Cǎci o femeie de carne nu poate fi stǎpânitǎ decât cu o mânǎ de fier (fie ea şi înmǎnuşatǎ în catifea).

 

Şi, oricare ar fi scopul pentru care s-a ivit pe lume frumuseţea, cert e cǎ aceasta nu poate exista numai pentru a bucura ochii, mǎcar, ai vreunui sensibil. Aşa cum nimic nu a fost creat special pentru om în naturǎ. Ne-o poate spune orice astronom, care vede prin telescop câteva zeci de milioane de stele, dar cu ochiul liber doar vreo trei mii.

Ne-a spus-o şi Kant, afirmând cǎ doar douǎ privelişti i-au umplut totdeauna sufletul de admiraţie şi de veneraţie: cerul înstelat de deasupra-i şi legea moralǎ din sinea-i. Asta fiindcǎ n-a trecut niciodatǎ seara prin Fǎlticeni, aşa, pe la ora 19:oo.

Todirel CǍLUGǍRIŢA

Ziarul de pe Net

    Print       Email
  • Publicat: acum 7 ani, 26 iunie 2013
  • de:
  • Ultima modificare: iunie 27, 2013 @ 9:30 am
  • Sub: Pamflet, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string qUuVJy to the field below: