Inspectorii sanitar veterinari au retras din consum 25 de caserole cu pastă de mici Delicia de câte 1 kilogram fiecare, de la magazinul KAUFLAND Fălticeni.
În urma notificării primite prin sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje, privind punerea în consum a cărnii de mici suspecte de infestare cu salmonella, echipele de control au verificat cele 3 filiale KAUFLAND din Suceava, Răăduţi şi Fălticeni.
În municipiul reşedinţă nu au existat intrări din lotul cu probleme, în timp ce la Rădăuţi au fost depistate 9 caserole din produsul amintit.
Pasta de mici cu carne de pasăre Delicia a fost preparată de o unitate de procesare din Piatra Neamţ, SC Prodprosper SRL, sortimentul fiind livrat de KAUFLAND ROMANIA SCS din depozitul frigorific din Ploieşti la filialele din ţară.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net