Sfaturi de la avocații ZdpN: Violența în familie...ordin de protecție are! - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Avocat  >  Articolul curent

Sfaturi de la avocații ZdpN: Violența în familie…ordin de protecție are!

De    •   Publicat acum 5 ani, 16 mai 2013   •   Fara comentarii

 avocatii-ZdpN Imi amintesc cum in urma cu cativa ani am vazut la o clienta de a mea, ce locuia in Spania, impreuna cu familia sa, pentru prima data o hotarare judecatoreasca prin care se luase impotriva sotului sau, ce avea viciul violentei si al betiei, un ordin de protectie, prin care acesta nu avea voie sa intre in casa in care locuia sotia pentru o perioada de 6 luni, ca ii era interzis sa se apropie de ea la o distanta mai mica de 200 m sau sa intre in contact telefonic cu aceasta.

 Doamna venise sa divorteze in Romania, insa obtinuse mai intai in Spania, tara in care locuia, aceasta masura provizorie prin care era protejata temporar de lege fata de un sot violent.

Ceea ce vazusem atunci era ceva ce doar in „tarile cu apa calda” vedeai, o masura menita sa apere victimele violentei in familie de brutele care se numeau soti, tati si nu speram ca in scurt timp si in Romania sa se instituie de legiuitor o astfel de masura.

Pe atunci, victima se putea adresa organelor de politie cu plangere pentru faptele savarsite de agresor, cercetari care insa nu se finalizau intr-un termen rezonabil sau intr-o maniera care sa stopeze violenta in familie. Sau, victima mai avea posibilitatea de a solicita instantei de judecata, pe cale de ordonanta presedintiala evacuarea din locuinta a agresorului, cerere care la fel nu solutiona intr-un termen rezonabil, pentru executarea careia era nevoie de a se apela la executorul judecatoresc plus ca nimeni nu putea garanta victimei ca, desi evacuat, sotul turbulent, nu o astepta dupa colt pentru o alta „mustruluiala”.

Insa, iata ca vestile bune au aparut in cursul anului 2012 cand si la noi in tara a aparut „ordinul de protectie” prin Legea nr. 25/2012 de modificare a Legii nr. 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie.

Ce este totusi ordinul de protectie?

Ordinul de protective nu este altceva decat o hotarare judecătorească. Prin ordinul de protectie, victima violentei familiale poate solicita următoarele masuri

a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;

c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;

e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;

h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora

Prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune si suportarea de catre agresor a chiriei si/sau a intretinerii pentru locuinta temporara unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii de a ramane in locuinta familiala.

Pe langa oricare dintre masurile de mai sus, instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.

Partea buna referitoare la procedura de judecata este aceea ca astfel de cereri, care se solutioneaza de catre judecatoria in a carei raza teritoriala locuieste victima, se judeca de urgenta, intr-un termen foarte scurt, iar ordinul este executoriu, asta insemnand ca poate fi pus imediat in aplicare de catre organele politiei, astfel incat victima violentei sa beneficieze de masura protectiei cat mai repede posibil.

Hotararea judecătorului se comunica structurii Politiei in a carei raza teritoriala se afla locuinta victimei. Pentru punerea in executare a ordinului de protectie, politistul poate intra in locuinta familiei si in orice anexa a acesteia, cu consimtamantul persoanei protejate prin ordin sau, in lipsa, al altui membru al familiei.

Organele de politie au indatorirea sa supravegheze modul in care se respecta hotararea si sa sesizeze organul de urmarire penala in caz de sustragere de la executare.

Incalcarea oricareia dintre masurile prevazute prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an.

Vorba unui sectorist: „De cand cu ordinul de protectie, trebuie sa umblam cu ruleta dupa noi”.

 

Avocat, Roxana Formagiu

Tel. 0744.612.833

e-mail: avocatroxanaformagiu@gmail.com

    Print       Email
  • Publicat: acum 5 ani, 16 mai 2013
  • de:
  • Ultima modificare: mai 15, 2013 @ 8:27 pm
  • Sub: Avocat, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Please copy the string vr3m6u to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com